CAP. 8 RESURSELE UMANE ÎN TURISM

1. CAP. 8RESURSELE UMANE ÎN TURISM 8.1. Particularităţile muncii în turism 8.2. Evoluţia şi structura personalului ocupat în turism 8.3. Productivitatea muncii lucrătorilor din turism 8.4. Cointeresarea personalului

2. 8.1. Particularităţile muncii în turism Relaţia dintre turism şi capitalul uman este complexă, de intercondiţionare, fiecare dintre cele două elemente având deopotrivă rolul de cauză şi efect. Turismul imprimă muncii prestate în acest sector o serie de caracteristici: • Consum mare de muncă vie comparativ cu alte ramuri. Turismul face parte din sectorul terţiar, iar aici introducerea progresului tehnic nu este recomandată în toate cazurile. Înlocuirea omului cu maşina nu este o soluţie fericită pentru serviciile de cazare, recepţie, alimentaţie, servire. • Răspundere materială şi morală superioară. Calităţile unui bun lucrător în domeniul turismului constau în: corectitudine maximă, răbdare, solicitudine, capacitatea de a anticipa nevoile turistului.

3. Nivel ridicat şi complex de pregătire. Munca în turism reclamă pe lângă cunoştinţe de ordin tehnic şi un nivel general de instruire şi cultură ridicat, apropiat de cel al turiştilor. Lucrătorul în turim trebuie să aibă abilităţi de comunicare şi o mare flexibilitate. Însuşirile fizice şi ţinuta sunt obligatorii. • Relaţii directe lucrători-client, printr-o participare – într-o proporţie mai mare sau mai mică a turistului la realizarea serviciului propriu-zis. • Sezonalitate accentuată şi fluctuaţie mare a personalului comparativ cu alte sectoare de activitate, datorită concentrării sezoniere a circulaţiei turistice şi funcţionării temporare a unei importante părţi a bazei tehnico-materiale. • Utilizarea modelului muncii cu timp parţial. Este vorba de angajări în week-end, cu prileju diverselor evenimente sau sărbători sau pentru anumite activităţi (ghizi, instructori sportivi, personal ajutător la partidele de vânătoare, etc.)

4. 8.2. Evoluţia şi structura personalului ocupat în turism • Dezvoltarea turismului a fost însoţită de o dinamică susţinută a personalului ocupat în această ramură. • Mai accentuată decât în alte compartimente ale economiei, creşterea numărului lucrătorilor reflectă, pe de o parte, tendinţele din evoluţia fenomenului turistic şi, pe de altă parte, caracteristicile muncii în acest sector. • În industria turistică aveam la nivelul anului 2011 (sursa WTTC)peste 98 milioane de oameni care lucrează efectiv, ceea ce înseamnă: • de 6 ori mai mult decât în industria automobilelor, • de 5 ori mai mult decât în industria chimică, • de 4 ori mai mult decât în industria minieră, • de 2 ori mai mult decât în industria comunicațiilor, • cu o treime mai mult decât în industria serviciilor financiare

5. Sursa WTTC

6. Cu o pondere de 8.7% pe piata muncii mondiale, industria turistică este una din cele mai mari creatoare de locuri de muncă din lume. Sursa WTTC

7. In valori absolute, industria turistică a susținut 255 milioane locuri de muncă în 2011, din care 98 milioane sunt directe. Sursa WTTC

8. În Europa, turismul a atins 10 milioane locuri de muncă în 2011, de 3 ori mai mult decat industria prelucrătoare • • În Asia sunt de 7 ori mai multe locuri de muncă în turism decât în industria de automobile și de 5 ori mai multe decât în industria chimică

9. In every region of the world, Travel & Tourism directly sustains more jobs than the financial services, communications, and mining industries.

11. Faţă de evoluţia globală, situaţia diferă sensibil de la o ţară la alta. Astfel, ţările situate în top în privinţa circulaţiei turistice – precum Franţa, Spania, SUA – se caracterizează şi printr-o bună dotare cu personal, cu ponderi importante ale acestuia în totalul forţei de muncă (peste 10%), în al doilea eşantion se situează ţări lansate relativ recent în circulaţia turistică (Turcia, Mexic, Canada), ţări emiţătoare ca Marea Britanie, Germania. Un grup distinct îl formează ţările cu tradiţie în turism şi unde ponderea lucrătorilor în turism, relativ ridicată, se menţine constantă (Elveţia, Austria, Belgia, Luxemburg). Ţări cu un număr modest de lucrători în turism (1-2% în total PO), în această categorie intrând şi ţara noastră (vezi tabelul de mai jos)

12. Din punct de vedere al sectorului în care lucrează avem personal ocupat în: • Hotelărie, reprezentând, la scară globală, 40-50% din total • Alimentaţie, cu 30-40% • Agenţii de voiaj (şi touroperatori), circa 5% • Administraţia (naţională şi locală) a turismului, 1-2% • Alte sectoare ale industriei turistice (agrement, transport, activităţi sportive şi culturale etc.), cu 3-4%. Din punct de vedre al rolului sau importanţei funcţiei, lucrătorii din turism îndeplinesc • funcţii directe (proprii domeniului) – în hotelărie, alimentaţie, agenţii de voiaj, transport – 90% di totalul angajaţilor • funcţii indirecte – în sectoarele cultural-sportive, recreative şi de divertisment – 10% din personal. Din punct de vedere al pregătirii profesionale: • Cadre de conducere cu studii superioare – 10% • Tehnicieni cu studii medii şi superioare de specialitate – 8% • Personal de bază având calificare de specialitate (medie şi submedie) – 42% • Personal de bază fără calificare – 40%

13. Structura pe sexe a forţei de muncă evidenţiază tendinţa de feminizare a personalului, orientare comună celor mai multe ramuri ale terţiarului. • Structura pe vârste a personalului din turism ne evidenţiază faptul că forţa de muncă în turism este relativ tânără, circa 45% din totalul angajaţilor având mai puţin de 35 de ani.

14. 8.3. Productivitatea muncii lucrătorilor din turism • Productivitatea muncii • constituie şi pentru domeniul turismului unul din principalii indicatori ai calităţii activităţii, respectiv ai eficacităţii utilizării resurselor umane. • Productivitatea muncii • poate fi definită prin cantitatea de bunuri şi servicii produse în unitatea de timp. Modalitatea cea mai potrivită de caracterizare a productivităţii muncii în domeniul turismului o reprezintă exprimarea valorică: încasări, procent din PIB, valoarea adăugată pe lucrători şi/sau unitate de timp. • Productivitatea muncii în exprimarea valorică • nu oglindeşte în totalitate efectul economic şi, mai ales, cel social al muncii cheltuite. Ca atare, este necesară utilizarea combinată a indicatorilor valorici şi fizici pentru a se obţine o imagine completă a modului în care este utilizată forţa de muncă şi eficienţa ei.

15. Indicatorii productivităţii munciise calculează atât la nivel macroeconomic, pentru ansamblul activităţii turistice, cât şi pe diverse componente (hotelărie, alimentaţie, etc.) sau structuri (sisteme organizatorice, verigi ale aparatului turistic, categorii de personal) în funcţie de obiectivele urmărite. • Productivitatea muncii în domeniul turismului ia valori mai mici decât în alte ramuri ale economiei (însă peste media pe economie), datorită consumului mare de muncă vie şi posibilităţilor reduse de introducere a progresului tehnic. • Productivitatea muncii pe o persoană ocupată în România lei/persoană

16. Productivitatea muncii în turism este influenţată de o serie de factori direcţi şi indirecţi. Din categoria factorilor direcţi fac parte: • Nivelul de pregătire al lucrătorilor. Este evident că un nivel înalt de pregătire permite exercitarea în bune condiţii a funcţiilor şi obţinerea unor performanţe superioare. • Organizarea muncii, adică necesitatea organizării ştiinţifice a muncii în scopul reducerii consumului de muncă şi fluidizării activităţii. • Gradul de înzestrare tehnică. Este evident că o înzestrare tehnică superioară cu aparatura de înaltă performanţă va permite obţinerea de rezultate mai bune. În categoria factorilor indirecţi se includ: • Nivelul preţurilor şi al tarifelor şi modificarea acestora • Sezonalitatea activităţii turistice • Structura turiştilor În categoria factorilor determinanţi ai productivităţii muncii în turism mai putem include: amplasarea unităţilor faţă de principalele orientări ale fluxurilor de călători, forţa de atracţie a diferitelor zone, renumele destinaţiilor de vacanţă în rândul turiştilor, cu efecte asupra cererii şi activităţii depuse.

17. 8.4. Cointeresarea personalului • Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea activităţii şi îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor, în conexiune cu economisirea muncii sociale şi creşterea productivităţii, presupune crearea unui sistem adecvat de cointeresare a lucrătorilor. • Pentru un angajat, remunerarea înseamnă în primul rând o sursă de venit care îi asigură existenţa, dar care îi oferă şi siguranţă, independenţă, un anumit statut social (el va urmări un nivel ridicat al veniturilor şi o creştere periodică a acestora) • Pentru firmă, remuneraţia reprezintă un cost, o cheltuială – adesea cea mai importantă – care va afecta rezultatele financiare; apoi este privită şi ca o pârghie de dezvoltare, de atragere şi fidelizare a lucrătorilor. • Sistemul de remunerare trebuie să asigure – sub aspect economic, material – o răsplată a muncii depuse de fiecare lucrător, o recompensă pentru performanţele individuale şi colective; totodată trebuie să se ţină seama de realizarea obiectivelor generale ale organizaţiei, ramurii sau domeniului de activitate.

18. Remuneraţia îmbracă forma salariului, la care se adaugă diverse premii şi bonusuri în funcţie de rezultatele individuale sau ale grupului, precum şi alte avantaje (participarea la capital şi la profit) şi facilităţi (locuinţă, maşină, împrumuturi în condiţii avantajoase, ajutoare diverse). • În stabilirea formelor de remunerare şi, mai ales, a nivelului recompenselor este necesară respectarea unor principii, concentrate pe două direcţii: echitatea şi performanţa. Câştigul salarial mediu lunar net pe activităţi ale economiei naţionale în 2008 și 2010

19. În privinţa echităţiitrebuie urmărită cea internă, ce vizează realizarea unui echilibru între nivelul recompenselor pentru locurile de muncă având cerinţe şi responsabilităţi apropiate, cât şi cea externă, rezultată din comparaţia cu oferta altor organizaţii similare sau chiar altor domenii de activitate. Raportat la acest ultim aspect, nivelul salariului în “hoteluri şi restaurante” se situează, în ţara noastră, printre cele mai reduse, fapt ce nu răspunde importanţei turismului în economie şi nu încurajează dezvoltarea acestuia. • Respectarea principiului echităţii în complexitatea sa are menirea de a atrage şi fideliza personalul, de a asigura satisfacţia materială şi psihosocială a acestuia. • Legat de performanţă, trebuie avute în vedere realizările personale şi de grup – respectiv, asigurarea unui echilibru între contribuţia angajaţilor şi retribuţia lor – precum şi rezultatele economice (profit, productivitate) sau îndeplinrea altor obiective legate de poziţia pe piaţă, prestigiul, echilibrul cultural. • O desfăşurare normală şi eficientă a activităţii în domeniul turismului presupune o creştere mai rapidă a productivităţii muncii decât a salariului mediu.