Limba română contemporană: Stilistica. Curs 6

1. Limba română contemporană: Stilistica. Curs 6 Limbajul religios Limbajul politic Limbajul publicistic (jurnalistic) Limbajul publicitar 7 ianuarie 2014

2. Limbajul religios 1. Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică • – funcţie conativă, expresivă, magică • – destinatar uman/suprauman

3. 2.Tipuri • - diferenţe mari – limbajul predicii / rugăciunii / liturgic / al textelor sacre / al instituţiilor bisericeşti / teologic etc. • - limbajul predicii – cel mai apropiat de comunicarea curentă; persuasiv • - diferenţe în funcţie de religie şi confesiune • 3. Istoric: limbaj foarte vechi (primele documente, din secolul al XVI-lea)

4. 3. Caracteristici • - solemn vs. accesibil • - diferenţiere de limbajul cotidian • - conservator, tradiţionalist • - puternică intertextualitate • - situaţii de comunicare şi practici diferite (tabu, interlocutor absent, caracter metapragmatic)

5. Arhaisme Lexic • - ispită/tentaţie, duh/spirit, spovedanie/confesiune. • - sfeştanie, molitvă, vecernie, a pogorî • - înaintemergător, împreunălucrare, dreatăchibzuinţă, încreştinare Gramatică • pre, întru, veci, ceruri, mormânturi, lăuda-te-voi, a noastră mântuire, văzutelor tuturor şi nevăzutelor...

6. Dumnezeule şi Doamne al Puterilor şi Ziditor a toată făptura, Care, pentru milostivirea milei Tale celei neasemănate, pe Unul-Născut Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos L-ai trimis spre mântuirea neamului nostru şi, prin cinstită Crucea Lui, zapisul păcatelor noastre L-ai rupt şi ai biruit întru Dânsul stăpâniile şi puterile întunericului; Însuţi Stăpâne, Iubitorule de oameni, primeşte aceste rugăciuni de mulţumire şi de cerere ale noastre, ale păcătoşilor, şi ne izbăveşte pe noi de toată căderea în păcat cea de tot pierzătoare şi întunecată şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi care caută să ne facă rău. Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre şi nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri rele, ci cu dorirea Ta hrăneşte sufletele noastre. Ca spre Tine totdeauna căutând şi cu lumina cea de la Tine povăţuiţi fiind, la Tine, Lumina cea neapropiată şi pururea fiitoare privind, neîncetată mărturisire şi mulţumire Ţie să înălţăm, Tatălui celui fără de început, împreună Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

7. Limbajul politic 1. Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică • - funcţia conativă (persuasivă): vizează să modifice opinia sau /şi să determine acţiunea unui destinatar (grup) • - emiţătorul = reprezentantul unui grup (> preferinţa pentru persoana I plural: noi) • - destinatarul – foarte larg • - nu este un stil foarte individualizat din punct de vedere lingvistic: este totuşi definit prin domeniu (politica – o activitate de limbaj)

8. Limbajul politic nu are, din perspectiva stilisticii funcţionale, o individualitate clar marcată: se identifică în bună măsură cu limbajul standard, seamănă foarte mult cu limbajul jurnalistic – care îl preia, dar îl şi influenţează ­­–, utilizează un inventar de termeni specifici, dar nu o terminologie riguroasă, interferează cu limbajul juridic (mai ales în activitatea parlamentară) şi cu cel administrativ (în guvernare, în administraţie). Greu de definit printr-o listă de trăsături pur lingvistice (lexicale şi morfosintactice), limbajul politic este totuşi uşor de identificat prin raportare la domeniul de utilizare şi la situaţia de comunicare, care determină asocierea unui vocabular specific cu o serie de strategii discursive. • Situaţia comunicativă prototipică presupune un locutor individualizat, dar care nu vorbeşte în nume propriu, ci ca reprezentant al unui grup şi care se adresează unui public cât mai larg. Între funcţiile limbajului, funcţia conativă este cu siguranţă decisivă.

9. Discurs politic = totalitatea formelor de comunicare (verbală) din sfera politicii „practici discursive” – alcătuiesc realitatea socială • Politica – activitate de limbaj: dezbatere, deliberare, negociere, apel, îndemn etc. - nu numai limbaj: acţiune politică Edelman (1985: 10): „political language is political reality”. Bayley (2005) “politics and language are inextricably linked”; “Politics is one of those spheres of institutional life in which language is largely, although not exclusively, constitutive of its actions” - risc de devalorizare • risc al relativismuluiextrem • Politica: competiţiepentruputere, dominaţie vs. artă a negocieriiîntreinteresedivergenteşi a guvernării • Limbaj politic

10. 2. Tipuri • Limbajul politic prototipic este cel al discursurilor publice şi al dezbaterilor parlamentare; discursul campaniilor electorale se apropie de cel publicitar; există discurs politic publicistic, dar şi un limbaj al ştiinţelor politice. În studiile consacrate comunicării politice, discursul politic este clasificat în funcţie de rolurile politice ale protagoniştilor şi de situaţia de comunicare: se vorbeşte, de exemplu, de comunicarea prezidenţială, guvernamentală, de partid, de comunicarea politică locală, internaţională, electorală (Beciu 2002: 23–47). Diferenţele dintre aceste tipuri de comunicare ţin mai ales de inventarul de teme şi strategii specifice, fără a presupune obligatoriu diferenţe de limbaj. • Sunt importante şi stilurile personale ale politicienilor: concis sau prolix, raţional sau emoţional, precis sau vag, simplu sau pretenţios, arhaizant sau modern, tensionat sau monoton etc. • - limbajul politic românesc s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea în forma sa modernă (faze: Regulamentul organic, influenţă franceză, germană); probabil exista şi înainte, dar lipsesc atestări concludente

11. - limbajul politic totalitar (“limba de lemn”, în cazul totalitarismului comunist) e o formă deviantă de limbaj politic • Limba de lemn poate fi considerată ca o accentuare a unor trăsături negative ale limbajului politic în genere – clişeizarea, simplificarea, eufemizarea etc. –, într-un context politic special, care suprimă alte discursuri şi impune prin forţă doar ideologia oficială. Această situaţie artificială permite încălcarea unor maxime conversaţionale şi exacerbarea defectelor pe care un dialog normal, democratic, le-ar sancţiona. Lipsa de informaţie reală, monotonia, chiar falsul evident nu ar putea rezista dacă ar fi contrazise de alte discursuri sau dacă ar risca să antreneze dezinteresul publicului. În plus, limba de lemn a regimului totalitar tinde să se extindă în afara domeniului politic, urmărind să devină limba unică a presei, a relaţiilor de serviciu, a comunicării curente. Lipsa contradiscursurilor şi proliferarea extremă diferenţiază în mod radical discursul totalitar de alte limbaje politice.

12. 3. Caracteristici ale discursului politic Caracterul intrinsec argumentativ/persuasiv al DP Relaţia cu ideologia Caracterul instituţional Apelul la implicit Eufemizarea Accesibilitatea şi clişeizarea Lexicul evaluativ; cuvinte-embleme

13. .Caracterul intrinsec argumentativ/persuasiv al DP • modificarea opiniiilor, a atitudinilor > acţiune • argumentare / persuasiune • mijloace raţionale + emoţionale • persuasiune / manipulare •  Sălăvăstru 1999: caracter imperativ caracter polemic • dificultatea studierii obiective

14. 4.Trăsături lingvistice a. lexico-semantice • - e folosit în mod predominant lexicul standard – chiar cu elemente colocviale (limbajul politic vizează accesibilitatea, cel puţin în unele dintre manifestările sale • - are o terminologie proprie (globalizare, integrare, democraţie etc.), dar e folosită adesea (în discursul public) în mod imprecis • - marea majoritate a termenilor au o puternică componentă evaluativă, ideologică (pozitiv / negativ), chiar afectivă, devenind simboluri, embleme: fascist / comunist; linişte / schimbare

15. Lexicul politicconstituie o terminologie atipică, destul de ambiguă şi imprecisă, în care termenii sunt interpretaţi prin grilele valorice specifice unor anumite grupări. Diferenţa esenţială dintre terminologiile propriu-zise ale limbajelor speciale (ştiinţifice, juridic, administrativ) şi cea politică stă în faptul că în aceasta din urmă conotaţiile pozitive sau negative ale cuvintelor joacă rolul esenţial. Desigur, ştiinţele politice urmăresc, ca orice alte ştiinţe, precizia; dar pentru discursul politic prototipic mult mai importantă este componenta evaluativă (uneori chiar afectivă) a lexicului. În lexicul politic sunt încorporate adesea mituri populare, cuvintele funcţionând ca simple embleme ale unor atitudini şi afilieri. • Cuvintele politicii încorporează mituri populare, aşa cum a dovedit-o Edelman 1964 (cf. şi Geis 1987): „duşmanul care conspiră”, „conducătorul viteaz”, „uniţi vom câştiga” etc. Miturile politice asociază o explicaţie simplă cu o componentă evaluativă. Discursul politic cu largă adresabilitate face apel la valori general umane, cu o încărcătură afectivă ridicată: viaţa, familia, religia etc.

16. - are o puternică tendinţă spre clişeizare • - recurge mult la eufemism: pacificare, raid aerian, disponibilizare, defavorizat, remaniat, reaşezarea preţurilor etc. • Când i se vorbeşte frumos, românul mediu acceptă reaşezarea preţului la carburanţi, îmbunătăţirea preţurilor la alimente, recalcularea preţurilor la îmbrăcăminte şi corelarea chiriilor cu impozitul pe salariul ameliorat. Ce nu acceptă, în niciun caz, e scumpirea bruscă a biletelor la tramvai (AC, 43, 1995).

17. b. gramaticale (morfosintactice) • - nu se poate vorbi de trăsături gramaticale specifice c. pragmatico-textuale • - se bazează foarte mult pe cunoaşterea contexului şi transmite informaţii indirect: prin aluzii, implicaţii • - utilizează mijloace şi strategii retorice; recurge la emoţii • - problema manipulării

18. Onorată adunare, Nu dorinţa de a aduce o schimbare de persoană în conducerea Teatrului Naţional, nu cine ştie ce duşmănie, care nu şi-ar avea rostul şi care, declar de la început, nu există între mine şi persoana care conduce acum Teatrul Naţional, - persoană pe care în particular nu o cunosc, - nici râvna de a uşura cuiva suirea scărilor Teatrului Naţional în calitate de director şi nici, iarăşi, dorinţa de a ocupa Adunarea, al cării timp îl ştiu cât este de preţios, cu chestii de critică literară sau de artă generală aplicată la teatru, niciunul din aceste motive nu m-a îndemnat să anunţ această interpelare” (Iorga, DP, 145)

19. “Cinstind memoria lui Mihai Eminescu, să facem totul pentru a asigura înfăptuirea neabătută a programului partidului de construcţie socialistă, pentru înflorirea continuă a artei şi culturii româneşti, pentru sporirea forţei sale educative, a mesajului său profund umanist, revoluţionar, să creăm şi să dăm poporului noi şi valoroase opere care să slujească progresului şi înălţării patriei, ridicării conştiinţei socialiste, dezvoltării înaltelor trăsături ale omului nou, înaintat, făuritor conştient al celei mai drepte şi umane societăţi, al visului de aur al omenirii – comunismul! “ (“Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu [...] cu prilejul Simpozionului omagial «Mihai Eminescu»”, “România liberă”, 14.06.1989, 1)

20. Limbajul jurnalistic (publicistic) • nu are o individualitate foarte marcată din punct de vedere lingvistic: se bazează pe limbajul standard, are în prezent o puternică orientare spre registrul colocvial, interferează cu limbajul politic 1. Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică - funcţia referenţială, informativă (e cea preferabilă, recomandată, “normală”) - funcţia fatică (de menţinere a contactului) - conativă (argumentativă, persuasivă) (manipularea) Emiţătorul este identificat, dar e mai puţin important într-o presă de informare (e un mediator, transmiţător de informaţii); există şi emiţători bine individualizaţi, care îşi exhibă subiectivitatea şi stilul personal (în presa de opinie) Destinatarul - foarte larg, adesea eterogen, uneori specializat  limbajul jurnalistic are un rol important în transmiterea normei (a limbii standard), dar şi în difuzarea greşelilor – a inovaţiilor neacceptate de normă http://www.cna.ro/Rezultatele-monitoriz-rii-privind,2392.html

21. Trăsături generale • Multe din caracteristicile stilului jurnalistic sunt determinate de nevoia sa fundamentală de a furniza elemente noi, de a produce surprize, pentru a trezi interesul cititorului şi a continua o comunicare mereu ameninţată de grabă, plictiseală, suprasolicitare. Cum noutatea nu apare totdeauna în idei sau în informaţii - puţine şi repetitive, în sfera vieţii cotidiene -, căutarea ineditului se transferă adesea asupra limbajului. • Pasiunea jurnalistică pentru neologismul şocant e bine cunoscută; a fost remarcată de asemenea, în presa românească de după 1989, prezenţa jocului de cuvinte, dezvoltată dintr-o puternică explozie de subiectivitate şi de inventivitate lexicală. O sursă stabilă de pitoresc lingvistic pare să o constituie acum limbajul popular, familiar şi mai ales cel argotic, având printre trăsăturile lor esenţiale tendinţa spre inovaţie, spre permanentă reîmprospătare. • Trăsăturile cel mai des invocate (şi criticate) ale jurnalismului privesc caracterul lui "folcloric", afectiv, narativ, gnomic.

22. în general, limbajul jurnalistic tinde spre accesibilitatea maximă • oralitatea familiară: intenţionată / neintenţionată vizează: a) scop documentar - efect de autenticitate b) scop comunicativ - simplitate, accesibilitate + cordialitate. Solidaritate • dependenţă de actualitate – de contextul imediat • comunicare relativ rapidă: un discurs mai puţin elaborat, chiar neglijent • două tendinţe contrarii: spre inovaţie (pentru captarea atenţiei, a interesului) şi spre clişeizare (pentru accesibilitate maximă) • cod lingvistic + nonlingvistic (imagine, sunet)

23. 2.Tipuri • în funcţie de mediul de transmitere: audio, audiovizual, scris • în funcţie de gradul de specializare şi tipul de destinatar (tabloide, posturi TV de informaţie sau de divertisment etc.) • în funcţie de specia jurnalistică (editorial/interviu/reportaj/ştire etc.) 3. Istoric • din secolul al XIX-lea; almanahuri, ziare; 1945-1989 intervalul presei în „limbă de lemn”

24. 4.Trăsături lingvistice • lexico-semantice - multe neologisme: creaţii sau împrumuturi recente b. gramaticale (morfosintactice) • stil verbal / stil nominal c. retorice şi pragmatice - retorica titlului de presă - modele specifice de structurare a textului (ex.: “piramida inversă”) - narativizare, ficţionalizare - parafraze, jocuri de cuvinte - clişee jurnalistice - metafore, metonimii, hiperbole, comparaţii, personificări "Cinic, vechii rechini ai dezastrului românesc întind din nou braţele tentaculare, paralizând tot ce ating" (Dreptatea 192, 1990, 1). “Bucureştiul sub teroarea zăpezii” - ancorare în actualitate: deictice - numeroase implicaţii, presupoziţii, aluzii - recurs frecvent la reproducerea vorbirii altora (citare, relatare) - evitarea repetiţiei; recurs la sinonime

25. Exemple Înfiorător! O femeie din Alba a fost ucisă în timp ce se îndrepta spre serviciu. (Titlu,Libertatea, 6.01.2011)  Giani Deli-Iorga ar fi realizat ce a făcut şi apoi ar fi încercat să-l sune pe prietenul său, Bogdan Mitu, să-i spună ce s-a întâmplat, dar acesta nu i-a răspuns la telefon. El a fugit atunci spre casă şi în drum a aruncat într-un tomberon de lângă o şcoală cele două cuţite cu care îi omorâse pe socrii pritenului său. De asemenea, bărbatul a aruncat în tomberon şi o parte din hainele pe care le purta în momentul comiterii crimelor şi care erau pline de sânge. Ajuns acasă, Deli-Iorga a mai băut câteva pahare cu alcool şi a hotărât apoi să se întoarcă la locuinţa soţilor Garoafă şi să încerce să-şi şteargă urmele. Astfel, el înghesuit-o pe femeie în şifonier şi a târât cadavrul bărbatului sub un pat, după care a ascuns cum a putut petele de sânge.(Libertatea, 6.01.2011)

26.  Alături de această euforie a trebăluielii, intră în joc şi o insomniacă patimă achizitivă; trebuie făcute cumpărături: cadouri, alimente, brazi, jucării, locuri la restaurant, la munte sau la mare. Vacanţa ar trebui să fie o pajişte calmă, reconfortantă, senină, o adiere de contemplativitate. În realitate, seamănă cu Piaţa Obor. A face, în aceste zile, o vizită în Piaţa Obor e o experienţă iniţiatică. Deasupra întregii lumi se înalţă o grimasă de bazar, o nebuloasă pestriţă, un frison comatos. Înghesuiala are proporţiile unui exod apocaliptic. Cărnuri sanguinolente, peşti agonizanţi, icoane kitsch, stambe bălţate, vînzători clandestini, muzici băloase, chiote obscene, scuipături, noroi, totul amestecat cu totul, într-o rătăcire generală, cu miros de ţuică şi porc. Criză? Poate. Dar o criză barocă, nesistematizabilă: abundenţă ambalată în nelinişte, precaritate lacomă, fast sărăcăcios. Sărbătorile au devenit, s-ar zice, un mod de a risipi cerul. „La mulţi ani“? (Andrei Pleşu, Dilema, 30.12.2011)

27. Limbajul publicitar 1. Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică • - funcţia conativă (persuasivă) • - funcţia poetică • Emiţător: real şi fictiv (un personaj, un martor, produsul însuşi...) - cod lingvistic + nonlingvistic (adesea dominant) 2. Tipuri • - în funcţie de mediul de comunicare şi de destinatar 3. Trăsături lingvistice • - tipuri specifice de text şi de mesaj (anunţ, slogan...) • - recurge la jocuri de cuvinte, metafore, repetiţii etc. • - recurge la celelalte limbaje, pentru selectarea destinatarului, cu scop persuasiv şi/sau de divertisment (limbaj argotic în mesajele pentru tineri, limbaj popular, limbaj ştiinţific etc.)

28. 1. Doncafe: Cafea cu suflet 2. Vanish: Ai încredere în roz. Uită de pete! 3. Cosmote: Lumea noastră eşti tu 4. Oreo: Biscuitul preferat al laptelui 5. Dedeman: Dedicat planurilor tale 6. Napolact: Ca odinioară