Sticletele de Mihail Sadoveanu

1. Sticletele de Mihail Sadoveanu

2. A fost odată, demult, o iarnă grozavă pe la noi.

3. Păsările, înfricoşate, s-au strâns sub streaşina bisericii. Veniseră acolo toate locuitoarele văilor şi munţilor, neamurile de la câmpii şi de la baltă, cântăreţii cei mărunţi din dumbrăvi.

5. - Trebuie să furăm oleacă de foc din cer, altfel pierim, spuse pajura, împărătasa cea bătrână de la munte.

6. - Înţelept cuvânt, Măria- ta! ţipă neamul păsăresc.

7. - Să vedem cine va aduce o rază! Eu nu pot lăsa lumea fără stăpânire, zise pajura.

8. - Eu sunt bătrân! croncăni corbul.

9. - Să se ducă una dintre păsările mărunte şi sprintene! hotărî împărăteasa.

10. - Noi nu avem putere! Ştim numai să cântăm, zise cinteza.

11. - Auzi necuviinţă!

12. - Auzi laşitate! strigară păsările mari.

13. - Nu vă supăraţi, mă duc eu, zise sticletele, cel mai mic şi cel mai sfios.

14. Sticletele aplecat fluturând din aripioare spre cerul senin.

15. A mers aşamultă vreme până când a intrat în vârtejul soarelui.

17. Cu cea din urmă sforţare, se avântă şi prinse o rază.

18. Aproape orbit, cupenele pârlite, se rostogoli îndărăt sprepământ cu soarele în cioc.

19. Când sticletele ajunse pe pământ, cele dintâi flori ridicau cupele din frunzele moarte şi-l salutau.

20. Coţofana văzu goliciunea sticletelui şi râse.

21. - Fraţilor şi surioarelor! zisebotgrosul. Să-l ajutăm,săracul! - Să-l îmbrăcăm! ciripiră toate.

22. Fiecare îi dădu câte opană.De atunci are sticletele fespurpuriu şi hăinuţă din bucăţi.

23. Altă legendă ne spune că el ar fi încercat să scoatăcoroana de spini de pe capul lui Iisus Hristos şi ghimpii i-ar fi rănit capul care, deatunci, are culoarea sângelui.

24. Vrei să ştii mai mult? Sticletele (Carduelis carduelis), din familia Fringillidae, este o pasăre cu penele viu colorate cu roşu, negru, alb şi galben, fiind una dintre cele mai cunoscute păsări de talie mică, din România. Deoarece este o pasăre cântătoare, a fost ţinută frecvent în colivii. Sticletele este răspândit din Europa Occidentală până în regiunile centrale din Siberia, Africa de Nord, Asia Centrală, Asia de Sud-Vest. În Australia, Noua Zeelandă şi unele insule din Oceania a fost dusă de om. Penajul viu colorat în regiunea ciocului este roşu, iar ceafa, coada şi aripile sunt colorate negru cu galben, pe când restul corpului este cafeniu. Această caracteristică ajută păsărea la marcarea revirului, şi la asigurarea succesului în reproducţie. În acest scop ea îşi alege o ramură uscată dezgolită unde poate fi uşor marcată prin cântec şi coloritul penajului. În general, ca la toate speciile mici de păsări, puii ajung la câteva luni la maturitate sexuală. Sticletele cloceşte în general în regiunile joase, dar şi pe văile montane. Cuibul este mic, cu un număr de 4- 5 ouă albăstrui punctate roşcat. El este aşezat în arbori de înălţime mijlocie, cel mai frecvent pe salcâmi. După 13 - 14 zile eclozionează, femela scoţând pe vară 2 -3 rânduri de pui. Sticletele este sedentar, iernează în ţară, la care se adaugă populaţiile de sticleţi nordici dintre care unele iernează în Africa de Nord şi Asia de Sud-Vest. Hrana sticleţilor sunt seminţe de pe tufişuri, scaieţi sau de pe pajişti. Este o pasăre nepretenţioasă, fiind în trecut simbolul primăverii, al fecundităţii şi al răbdării.

25. Citeşte şi alte legende despre păsări! Realizat de înv. Tomasian Ileana