Gheorghe Titeica 1873-1939 .

1. Gheorghe Titeica1873-1939 .

2. Gheorghe Ţiţeica s-a născut la TurnuSeverin, ca fiu al luiRaduŢiţeicaşi al soţieiacestuiaStanca, născutăCiolănescu. RaduŢiţeica. originar din Cilibia-Buzău, a fost la începutfochistpevapoareaustriece, maipeurmămecanicpevapoarele „Navigaţieifluvialeromâne", întreprindere de stat care făceatransporturipeDunăre. A muritrelativtînăr, la 10 iulie 1892, cîndfiulsău Gheorghe împlinise 18 ani, dar nu-şitrecuseîncăbacalaureatul.

3. Gheorghe Ţiţeica n-a avutfraţi,aavutînsătreisurori. înainte de 7 ani a urmat la o grădiniţăgermană de copii, undeîncepusesăînveţenemţeşte. Mai tîrziu, cîndpovesteadespreceleînvăţate la grădiniţă, aminteacătoţicopiiiromânisocoteaupe „Bitte Lehrer" ca nume al profesoruluilor. La gră­diniţă a fostcoleg cu muzicianul flautist Elenescu.

4. Şcoalaprimară a urmat-o la TurnuSeverin; liceul (1885—1892) la Graiova, unde a fostbursierşi intern. La Craiova a avut ca profesor de mate­maticipe G.P. Gonstantinescu, tatălcunoscutuluiom de ştiinţăromân George (Gogu) Constantinescu, creatorulteorieisonicităţii, mare inventatorînacestdomeniu. Ţiţeicaaminteamaitîrziucăprofesorulsău, G.P. Constan­tinescu, era un pedagogfoarte bun, pregătit, posedînd o rarăbibliotecă cu ultimelenoutăţimatematicesuperioareapăruteînstrăinătate. Un alt profesor de matematici al luiŢiţeica la liceul din Craiova a fostMateescu. Dintreceilalţiprofesoriîlaminteape M. Stăureanu, pentrufranceză. La terminarealiceului, la examenul de bacalaureatdat la 1 septembrie 1892, a excelatşi a atrasatenţiaexaminatorilor. în 1892 a datexamen de intrareîncunoscutaŞcoalănormalăsuperioară de la Bucureşti, condusă de literatulAlexandruOdobescu, cu examene de intrareextrem de riguroaseşi cu numărredus de locuri (30 pentrutoatedisciplineleuniversitare); cu acestprilejŢiţeica a avutiarăşi un strălucitsucces. A urmat la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de ştiinţe, secţia de matematici, avînd ca pro­fesoripeSpiruHaret, David Emmanuel, ConstantinGogu, DimitriePetrescuşigeneralulIacobLahovary. Dintreaceştia 1-a impresionatîn special

5. CîndŢiţeicastudia la Paris, profesau la Sorbonamariimatematicieni Gaston Darboux la geometriasuperioară, sub direcţiacăruiaŢiţeicaşi-a sus­ţinutteza de doctorat; Emile Picard la analizasuperioară; G. Koenigs la mecanicăfizicăşiexperimentală; Henri Poincaré la astronomiateoreticăşimecanicacerească; Paul Appell la mecanicaraţională; EdouardGoursat la calcululdiferenţialşi integral; Boussinesq la calcululprobabilităţilor; Jacques Hadamard, Emile Borelşi Jules Tannery. Petoţii-a audiatŢiţeica. Dintretoţiînsă, cel care 1-a impresionatmaimultşi a căruioperă a con­tinuat-o apoiŢiţeica a fostmarelegeometru Gaston Darboux, clasiculenci­clopedistmatematic, cu ale saleLeçonssur la théoriegénérale des surfaces. întimpce era înŞcoalanormalăsuperioară din Paris, Ţiţeica a prezentat o serie de note, antemergătoaretezei de doctorat (fig. 104), la Academia de Ştiinţe din Paris, care au fostpublicateîn „Comptesrendus". Titlultezei de doctoratînmatematicieste Sur les congruencescycliques et sur les systhèmestriplementconjuguées.Subiectulesteinspirat din lucrărileprofesoruluisăuDarboux (fig. 105) asuprasistemelor de coordonatecurbi­linii din spaţiul cu treidimensiuni, formînd un sistemtripluconjugat. încomisia de doctorat a avutpe Gaston Darboux ca preşedinteşipeGoursatşiKoenigs ca membri. înaceastăteză [8] sîntstrînse,,.sistematizateşidezvoltaterezultatelepe care Ţiţeica le obţinuseşi le trataseparţialînprimele sale memorii de mate­maticipublicateîn „Comptesrendus des séances de l'Académie des sciences de Paris". Şianume, întezăse'studiazăteoriatransformărilorgeometriceînlegătură cu sistemele de ecuaţii ale lui Laplace. Teza are treipărţi, despre care dămsumarcîtevalămuriri: în prima parte trateazădesprecongruenţe,stabilindcondiţiilecetrebuieîndeplinite de parametriidirectoriaiuneicongruenţepentru a ficiclice (ale lui^ Ribaucour). înpartea a douadeterminăsistemele conjugate ce admit dreptsuprafeţepx = const, p2 = const, p3 = const, suprafeţespeciale. Apoi introduce şistudiazănoţiunile dereţea-triedru, rcMui-triurighişicongruenţătriplă.Dacă. Meste un punct al unuisistemtripluconjugat, prin Mtreccurbe determi­nate prinintersecţiasuprafeţelor p1? p2, p3 = const., douăcîtedouă, tan­genteleacestoradesciiind o reţea-triedru. Iarfiguratransformatăprinduali­tate a uneireţeletriedrueste o reţea-triunghi.

6. La 1 noiembrie 1899 Ţiţeicaesteînsărcinat cu suplinireacursului de calculdiferenţialşi integral la Universitatea din Bucureşti, înloculgeneralului: IacobLahovary, aflatînconcediu, iarînanulurmător, la 1 mai 1900, cîndaveavîrsta de 27 de ani, a fostnumitprofesoragregat la catedra de geometrieanaliticăşitrigono­metriesferică, la care fusese titu­lar profesorulsăuConstantinGogu, decedatîn 1897. însfîrşit, la 3 mai 1903 estenumit titular al acesteicatedre.

7. In sfîrşit, înpartea a treia, Ţiţeicastudiazăsistemeletriplu conjugate. Un sistemestetripluconjugatatuncicînddouăsuprafeţe din sistemtaiepe- o a treiasuprafaţălinii conjugate. Determinăastfel o clasăspecialăpe care^ o numeşte Ol5clasă care nu-idecit o generalizare a sistemelorortogonale. Aceastăclasăspecială de sistemetriplu conjugate este direct legată de congruenţeleciclice (ale luiRibaucour). Dupăceşi-a susţinutteza, chiarînsearaaceleiaşizileŢiţeica se întoarce: înţară. Imediatreialegătura cu fondatorii „Gazeteimatematice" amintiţi anterior (Ion Ionescu, Andrei IoachimescuşiVasileCristescu) şiîncepesădesfăşoare o bogatăactivitate la aceastărevistă.

8. LecţiileluiŢiţeica, atîtcele de la universitate, cîtşiceleextrauniver- sitare, înscopulformăriigustuluiauditorilorpentruştiinţă, al obţineriiîncrederiipubliculuipentru opera de creaţieştiinţificăromânească, erauma­gistrale. împreună cu profesoruluniversitar G.G. Longinescu a înfiinţatînoctombrie 1905 revista „Natura", care a trăitpînăîn 1949 ca o re­vistă de popularizare a ştiinţei.105. Gaston Darboux.106. H. Lebesgue.La 15 mai 1913, la vîrsta de 40 de ani, Gh. Ţiţeica a fost ales membru titular al AcademieiRomâneînloculrămas vacant prinmoartealuiSpiruHaret; în 1922 estenumitvicepreşedinte al sec­ţieiştiinţifice a academiei, iarîn 1928 — vicepreşedinte al aca­demiei; în 1929 a ajunsşisecretar general al acesteiinstituţii, avînd o contribuţieimportantăînorga­nizareaşiadministrareaacade­miei (1929—1939).întimpulprimuluirăzboimon­dial (1916—1918) rămîneînBucu­reşti (nu se refugiazăîn Moldova),Membrucorespondent era din mai 1909.

9. FiindcasuprafeteleTiteica, numite de el suprafete S, au fostdescoperite in 1906 (memoriile 23 si 24) , iarcurbelesireteleleTiteica, dupaaceasta data vomanalizasuccint, in ordinecronologica, opera luiTiteicaspre a ne daseamasi de evolutiagandirii sale matematice. In teza de doctorat in matematiciTiteicastudiaza [8]-precum am aratat- sistemeletriplu conjugate , afland o clasaimportanta Ω₁ , caracterizataprinfaptul ca in afara de x,y,z, exista o solutie in R a sistemuluilui Laplace pentru care expresiax²+y²+z²-R² este de asemenea o solutie, cu altecuvinte el arata ca sistemullui Laplace admitepatrusolutiix,y,z,Rintre care estista o relatiepatratica. Titeicaajungeapoi [16] la rezolvareauneialteproblemeinteresante. Intr-adevar, se cereasa se determine suprafetele care admit o reteaconjugatainvariabilaprintr-o deformare continua a acestorsuprafete

10. Gheorghe Ţiţeica a fostînmulterînduripreşedintele „Societăţiimatema­tice din România", preşedinte al „Societăţiiromâne de ştiinţe" (prima oară ales în 1908), preşedinte al „Asociaţieiromânepentruînaintareaşirăspîn-direaştiinţelor", vicepreşedinte al „Societăţiipolitehnice din România" (1931—1939) şimulttimpmembruînConsiliul superior al InstrucţiuniiPublice (numitîn 1905).