PLANIFICAREA MISIUNII DE AUDIT

1. PLANIFICAREA MISIUNII DE AUDIT Prof.univ.dr. Ion Mihăilescu

2. Planificarea misiunii de audit • Planificarea unei activităţii nu mai poate fi astăzi ignorată de nici o persoană, indiferent de domeniul în care activează. Pentru activitatea de audit financiar planificarea realizării misiunii de audit are o importanţă deosebită. • Planificarea unui audit implică stabilirea strategiei generale de audit şi elaborarea unui plan de audit în vederea reducerii riscului de audit la un nivel acceptabil de scăzut. • O bună planificare înseamnă determinarea tuturor informaţiilor de context necesare pentru conceperea unei metodologii eficiente de auditare.

3. Planificarea misiunii de audit • O planificare adecvată contribuie la : • Permite auditorului să obţină suficiente probe adecvate pentru realizarea misiunii la clientul în cauză, în raport de setul de circumstanţe date; • Permite o evaluare a costului auditului la un nivel rezonabil şi o conciliere corespunzătoare cu preţul prestaţiei; • Sunt evitate neînţelegeri ce ar putea să apară în timpul realizării misiunii cu clientul respectiv.

4. Planificarea misiunii de audit • Planificarea vine în sprijinul asigurării că se acordă atenţie domeniilor importante ale auditului, că sunt identificate posibilele probleme şi sunt soluţionate la timp şi că misiunea de audit este organizată şi condusă în mod adecvat pentru a fi efectuată într-o manieră eficientă. • Planificarea sprijină, de asemenea desemnarea adecvată a atribuţiilor între membrii echipei misiunii, facilitează conducerea şi supravegherea echipei antrenate în misiune, şi revizuirea muncii acesteia şi asistă, unde este cazul, la coordonarea activităţii făcute de alţi auditori şi experţi atraşi în realizarea misiunii.

5. Planificarea misiunii de audit • Natura şi întinderea activităţilor de planificare depinde de mărimea şi complexitatea entităţii, de modificările care apar pe durata misiunii, precum şi de experienţa auditorului privind entitatea. • Planificarea nu este o etapă distinctă a unui audit, ci mai degrabă un proces continuu şi repetitiv care, de regulă, începe la scurt timp după (sau în legătură cu) finalizarea unui audit anterior şi continuă până la finalizarea misiunii curente de audit.

6. Planificarea misiunii de audit În activitatea de planificare, a unei misiuni de audit este necesar să avem în vedere următoarele elemente pentru a putea să întocmim o strategie generală de audit şi un plan de audit corespunzător: Activităţi preliminare misiunii Obţinerea informaţiilor necesare cunoaşterii clientului şi a mediului său Efectuarea procedurilor analitice preliminare Determinarea pragului de semnificaţie şi evaluarea riscului de audit Înţelegerea controlului intern, a sistemului contabil Planificarea activităţilor: strategia generală de audit şi planul de audit 6

7. 1. Activităţi preliminare misiunii • În această etapă, auditorul trebuie să analizeze şi să decidă asupra unor aspecte, cum ar fi : • a) Dacă este cazul să accepte un client nou sau să continue cu o nouă misiune la un client cu care colaborează deja. • b) Să evalueze conformitatea cu cerinţele de etică, inclusiv independenţa • c) Identificarea motivelor pentru care clientul doreşte un audit • d) Realizarea acordului cu clientul privind termenii şi condiţiile misiunii de audit.

8. 1. Activităţi preliminare misiunii • Scopul efectuării acestor activităţi preliminare misiunii este de a facilita obţinerea asigurării că auditorul a luat în considerare orice evenimente sau împrejurări care pot afecta în mod negativ capacitatea auditorului de a planifica şi efectua misiunea de audit pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

9. 2.Obţinerea informaţiilor necesare cunoaşterii clientului şi a mediului său • La procesul de înţelegere a clientului, auditorul trebuie să ia în considerare următoarele elemente: • a) Factori economici generali (nivelul general al activităţii economice -recesiune, creştere; rata dobânzii şi disponibilitatea de finanţare; inflaţia, reevaluarea monedei; politici monetare, fiscale, stimulente financiare, tarife, restricţii comerciale); • b) Sectorul de activitate: piaţa şi concurenţa; activităţi ciclice şi sezoniere; schimbări în tehnologia produsului; riscul afacerii (tehnologie ridicată, acces uşor al concurenţilor); Activitate în expansiune sau reducere; Cerinţe şi probleme de mediu • c) Date despre entitatea auditată - managementul şi proprietatea, managementul operaţional, experienţă, funcţia auditului intern, atitudinea faţă de mediul de control intern, rezultate financiare. • d) Legislaţie - fiscalitate; cerinţe de raportare privind auditul

10. 2.Obţinerea informaţiilor necesare cunoaşterii clientului şi a mediului său Informaţiile necesare pentru înţelegerea clientului se referă în principal la: informaţii privind ramura (domeniul) în care activează clientul; informaţii care particularizează clientul respectiv. Cu cât cunoştinţele auditorului despre client se apropie de realitate, cu atât acesta înţelege mai bine activitatea desfăşurată în vederea realizării obiectului de activitate, locul şi rolul pe care îl joacă în segmentul economic de piaţă pe care îl reprezintă, evaluează cu o mai mare precizie riscurile specifice, iar pragurile de semnificaţie sunt corect stabilite. 10

11. 2.Obţinerea informaţiilor necesare cunoaşterii clientului şi a mediului său • Cunoştinţele privind ramura de activitate a entităţii pot fi obţinute: • de la auditorii care au efectuat audit la entităţi din ramură sau domeniul respectiv; • de la personalul angajat al entităţii; • din publicaţiile de specialitate care acoperă ramura respectivă; • din anuare statistice; • de la patronatele sau asociaţiile constituite pe ramura respectivă.

12. 3.Efectuarea procedurilor analitice preliminare • Pentru a determina natura, programarea în timp şi profunzimea lucrărilor de audit, auditorul este obligat să apeleze la o serie de proceduri analitice preliminare. • Procedurile analitice efectuate de auditor în faza de planificare servesc următoarelor scopuri: • ajută auditorul la realizarea unei înţelegeri mai complete a activităţii realizate de entitate; • ajută auditorul în identificarea sferelor care ar putea prezenta riscuri specifice de apariţie a unor prezentări eronate semnificative care ar necesita o analiză mai aprofundată.

13. 3.Efectuarea procedurilor analitice preliminare • Procedurile analitice utilizate în faza de planificare se pot baza pe date agregate, cum ar fi diverşi indicatori financiari: lichiditate generală, lichiditate imediată, viteza de rotaţie a creanţelor, durata de încasare a creanţelor, viteza de rotaţie a stocurilor, durata de comercializare a stocurilor, durata de transformare a stocurilor în mijloace băneşti, raportul datorii/capitaluri proprii, raportul imobilizări corporale nete/capitaluri proprii, gradul de acoperire a dobânzilor, marja brută procentuală, marja profitului, rentabilitatea activelor, leviere – datorii pe termen scurt, leviere - efecte de plătit.

14. 4.Pragul de semnificaţie şi evaluarea riscului de audit • Informaţiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor luate pe baza situaţiilor financiare. • Pragul de semnificaţie depide de mărimea elementului sau a erorii judecate în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării eronate. • Astfel, pragul de semnificaţie oferă mai degrabă o limită decât să reprezinte o caracteristică calitativă primară, pe care informaţia trebuia să o aibă pentru a fi utilă.

15. Pragul de semnificaţie • Cu alte cuvinte, prin prag de semnificaţie, înţelegem importanţa unei omisiuni sau a unei prezentări eronate a informaţiilor contabile care dă naştere unei probabilităţi ca raţionamentul unei persoane rezonabile care se bazează pe informaţiile respective să fi fost schimbat sau influenţat de omisiunea sau eroarea respectivă. • Auditorul ia în considerare pragul de semnificaţie atât la nivelul global al situaţiilor financiare, cât şi în relaţie cu cu clasele de tranzacţii, operaţiuni, soldurile conturilor, şi prezentările de informaţii.

16. Pragul de semnificaţie • Determinarea pragului de semnificaţie de către auditor reprezintă un aspect ce ţine de raţionamentul profesional, şi este afectat de percepţia auditorului cu privire la nevoile de informaţii financiare a utilizatorilor situaţiilor financiare. • În acest context, auditorul trebuie să cunoască faptul că utilizatorii: • (a) Au o înţelegere rezonabilă cu privire la afacere, la activităţile economice şi la contabilitate şi bunăvoinţa de a studia informaţiile din situaţiile financiare cu o diligenţă rezonabilă; • (b) Înţeleg faptul că situaţiile financiare sunt pregătite, prezentate şi auditate la nivelul pragurilor de semnificaţie; • (c) Recunosc incertitudinile inerente în măsurarea sumelor pe baza folosirii de estimări, judecată şi luarea în considerare a evenimentelor viitoare; şi • (d) Iau decizii economice rezonabile pe baza informaţiilor din situaţiile financiare.

17. Pragul de semnificaţie Conceptul de prag de semnificaţie este aplicat de auditor atât în planificarea, efectuarea auditului, cât şi în evaluarea efectului denaturărilor identificate asupra auditului şi a denaturărilor necorectate, dacă există, asupra situaţiilor financiare şi în formarea opiniei din raportul auditorului. Pragul de semnificaţie funcţional reprezintă suma sau sumele stabilite de auditor la un nivel mai scăzut decât pragul de semnificaţie pentru situaţiile financiare ca întreg, pentru a reduce la un nivel adecvat de scăzut probabilitatea ca denaturările necorectate sau nedetectate agregate să depăşească pragul de semnificaţie pentru situaţiile financiare ca întreg. 17

18. Pragul de semnificaţie Auditorul va determina pragul de semnificaţie funcţional în scopul evaluării riscului de denaturare semnificativă şi a determinării naturii, momentului şi ariei de cuprindere a procedurilor de audit suplimentare. Pragul de semnificaţie determinat în momentul planificării auditului nu stabileşte în mod necesar o valoare sub care denaturările necorectate, in mod individual sau agregat, vor fi evaluate întotdeauna ca fiind nesemnificative. 18

19. Pragul de semnificaţie Circumstanţele legate de anumite denaturări ar putea face ca auditorul să le evalueze ca fiind semnificative chiar dacă se află sub pragul de semnificaţie. Deşi nu este practică proiectarea de proceduri de audit pentru detectarea denaturărilor care ar putea fi semnificative doar datorită naturii lor, auditorul ia în considerare nu doar mărimea dar şi natura denaturărilor necorectate, şi circumstanţele aparte în care acestea s-au produs, atunci când evaluează efectul acestora asupra situaţiilor financiare. 19

20. Pragul de semnificaţie Determinarea pragului de semnificaţie implică exercitarea judecăţii profesionale. Un procent este adesea aplicat unui reper ales ca un punct de plecare în determinarea pragului de semnificaţie pentru situaţiile financiare ca întreg. Factori care ar putea afecta identificarea unui reper adecvat includ urmatoarele: Elementele situaţiilor financiare (de exemplu, active, datorii, capital propriu, venituri, cheltuieli); Dacă există elemente pe care se concentrează atenţia utilizatorilor situaţiilor financiare ale unei entităţi anume (de exemplu, în scopul evaluării performaţei financiare, utilizatorii ar putea tinde să se concentreze pe profit, venituri sau active nete); 20

21. Pragul de semnificaţie Natura entităţii, acolo unde entitatea este în ciclul său de viaţa, şi industria şi mediul economic în care entitatea operează; Structura de proprietate a entităţii şi modul în care este finanţată (de exemplu, dacă o entitate este finanţată în exclusivitate prin datorii în defavoarea capitalului propriu, utilizatorii ar putea să pună un accent mai mare pe active, şi pe drepturi de creanţă referitoare la acestea, decât pe câştigurile entităţii); şi Volatilitatea relativă a reperului. 21

22. Pragul de semnificaţie Exemple de repere care ar putea fi adecvate, în funcţie de circumstanţele entităţii, includ categorii de venituri declarate ca de exemplu profit înainte de impozitare, total venituri, profit brut şi total cheltuieli, total capitaluri proprii sau valoarea activelor nete. Profitul înainte de impozitare din activităţi continue este adesea folosit pentru entităţi orientate către profit. Atunci când profitul înainte de impozitare din activităţi continue este volatil, alte repere ar putea fi considerate mai adecvate, ca de exemplu profitul brut sau total venituri. 22

23. Pragul de semnificaţie În legătură cu reperul ales, informaţii financiare relevante includ în mod obişnuit rezultatele financiare ale perioadelor precedente şi poziţiile financiare, şi bugete sau previziuni pentru perioada curentă, ajustate pentru schimbări semnificative în circumstanţele entităţii (de exemplu o achiziţie semnificativă pentru afacere) şi schimbări relevante ale condiţiilor din industrie sau mediul economic în care entitatea operează. 23

24. Pragul de semnificaţie De exemplu, atunci când, ca şi punct de plecare, pragul de semnificaţie pentru situaţiile financiare ca întreg este determinat pentru o entitate aparte pe baza unui procentaj a profitului înainte de impozitare din activităţi continue, circumstanţele care dau naştere la o descreştere sau creştere excepţională a unui asemenea profit, ar putea să-l determine pe auditor să concluzioneze că pragul de semnificaţie pentru situaţiile financiare ca întreg, ar fi determinat mai adecvat folosind un profit înainte de impozitare din activităţi continue normalizat, calculat pe baza unor rezultate din trecut. 24

25. Pragul de semnificaţie Determinarea unui procent care să fie aplicat asupra unui reper ales implică exerciţiul raţionamentului profesional. Există o relaţie între procentul şi reperul ales, în sensul că un procent aplicat la profitul înainte de impozitare din activităţi conitue va fi în mod normal mai mare decât procentul aplicat la total venituri. De exemplu, auditorul ar putea să ia în considerare cinci la sută din profitul înainte de impozitare din activităţi continue, ca fiind adecvat pentru o entitate orientată către profit dintr-o industrie de producţie, în timp ce auditorul ar putea să ia în considerare unu la sută din total venituri sau total cheltuieli ca fiind adecvat pentru o entitate non-profit.Procente mai ridicate sau mai scăzute, totuşi, ar putea fi considerate adecvate în funcţie de circumstanţe. 25

26. Pragul de semnificaţie Există o relaţie inversă între pragul de semnificaţie şi nivelul riscului de audit şi anume, cu cât este mai înalt nivelul pragului de semnificaţie, cu atât este mai scăzut riscul de audit şi invers. Pragul de semnificaţie şi riscul de audit sunt luate în considerate pe parcursul auditului, în special atunci când se realizează: (a) Identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă; (b) Determinarea naturii, momentului, şi domeniului de aplicare a procedurilor de audit suplimentare; şi (c) Evaluarea efectului denaturărilor necorectate, dacă există, asupra situaţiilor financiare şi asupra formării opiniei din raportul auditorului. 26

27. Riscul de audit • Există o relaţie inversă între pragul de semnificaţie şi nivelul riscului de audit şi anume, cu cât este mai înalt nivelul pragului de semnificaţie, cu atât este mai scăzut riscul de audit şi invers. • Riscul de audit este riscul ca auditorul să exprime o opinie neadecvată de audit atunci când situaţiile financiare sunt denaturate semnificativ. Riscul de audit este o funcţie a riscurilor de denaturare semnificativă şi a riscului de detectare. • Riscul de detectare este riscul ca procedurile efectuate de auditor pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut, nu vor fi în măsură să detecteze o denaturare care există şi care ar putea fi semnificativă, fie individual sau la nivel agregat împreună cu alte denaturări.

28. Riscul de audit Risc de denaturare semnificativă este riscul ca situaţiile financiare să fie denaturate semnificativ înainte de auditare. Acesta constă în două componente, descrise după cum urmează la nivelul afirmaţiilor: a. Riscul inerent – Susceptibilitatea unei afirmaţii cu privire la o clasă de tranzacţii, sold de cont sau prezentare de a fi denaturată semnificativ, fie individual sau în mod agregat împreună cu alte denaturări, înainte de a lua în considerare orice controale legate de acestea b. Riscul de control – Riscul ca o denaturare care ar putea să apară la nivelul unei afirmaţii cu privire la o clasă de tranzacţii, sold de cont sau prezentare care ar putea fi semnificativă, fie individual sau în mod agregat împreună cu alte denaturări, să nu poată fi prevenită, sau detectată şi corectată la timp de către controlul intern al entităţii. 28

29. 5. Înţelegerea controlului intern şi a sistemului contabil • Pentru a putea determina şi evalua corect riscul de control, auditorii trebuie să înţeleagă controlul intern şi să colecteze probele corespunzătoare. • Sistemul de control intern reprezintă totalitatea politicilor şi procedurilor (controalele interne) adoptate de conducerea unei entităţi ce contribuie la îndeplinirea obiectivelor manageriale privind asigurarea, în limite rezonabile, a conducerii sistematice şi eficiente a activităţii, inclusiv aderarea la politicile manageriale, la provenirea şi detectarea fraudelor şi erorilor, la acurateţea şi exhaustivitatea înregistrărilor contabile, precum şi pregătirea în timp util a informaţiilor financiare credibile.

30. 5. Înţelegerea controlului intern şi a sistemului contabil Controlul intern presupune : O structură organizatorică ierarhizată şi delimitată, care să asigure separarea sarcinilor şi supervizarea activităţilor ; Un manual de proceduri interne (instrucţiuni şi norme interne de lucru) ; Un sistem informaţional corespunzător . 30

31. 5. Înţelegerea controlului intern şi a sistemului contabil Înţelegerea sistemului contabil are ca scop minimizarea posibilităţilor de producere a erorilor, a lipsurilor din gestiune şi a fraudelor, iar acolo unde acestea se constată, individualizarea şi sesizarea lor în timp. Aceste obiective pot fi realizate prin: Proceduri de control care stipulează compararea datelor prezentate pentru înţelegerea sau corectarea celor nejustificate; Fiecare eveniment de gestiune să-şi găsească reflectarea în documente justificative; Fiecare înregistrare în contabilitate să fie identificabilă cu evenimentul şi documentele corespunzătoare de justificare; Fiecare înregistrare contabilă să fie elaborată în conformitate cu principiile contabile stabilite. 31

32. 6. Strategia generală şi planul de audit • Auditorul trebuie să elaboreze strategia generală de audit pentru acel audit în vederea reducerii riscului de audit la un nivel acceptabil de scăzut. • Strategia generală de audit stabileşte aria de aplicabilitate, momentul şi conducerea unui audit şi oferă îmbunătăţiri referitoare la un plan de audit mai detaliat. • Pentru a realiza o strategie generală de audit adecvată, auditorul ia în considerare rezultatele activităţilor preliminare misiunii, folosindu-şi din plin experienţa acumulată pe parcursul altor misiuni realizate pentru entitate.

33. 6. Strategia generală şi planul de audit • O strategie generală de audit trebuie să reprezinte o descriere analitică a unor elemente specifice dintre care nu trebuie să lipsească : • Înţelegerea activităţii desfăşurată de entitate ; • Sistemul contabil şi organizarea sistemului de control intern ; • Pragul de semnificaţii şi riscurile inerente ; • Natura, durata şi întinderea procedurilor în vederea stabilirii elementelor probante ; • Coordonarea, îndrumarea, supervizarea şi revizuirea.

34. 6. Strategia generală şi planul de audit • După realizarea strategiei generale de audit, unde găsim informaţiile cele mai cuprinzătoare pentru derularea unei misiuni de audit se procedează la proiecţia planului de audit care reprezintă un mijloc de control şi evidenţă (de monitorizare a întregii activităţi de audit) şi va conţine “un set de instrucţiuni” care vor fi utilizate de către asistenţii implicaţi în realizarea auditului. • Planul de audit stabileşte pentru fiecare segment de activitate timpul necesar aferent procedurilor de audit, evaluările specifice ale riscurilor inerente şi de control precum şi nivelul necesar de asigurare garantat de procedurile de fond.

35. 6. Strategia generală şi planul de audit • Planul de audit este mai detaliat decât strategia generală de audit şi include natura, momentul şi întinderea procedurilor de audit care urmează să fie efectuate de membrii echipei misiunii de audit pentru a obţine suficiente probe de audit adecvate în vederea reducerii riscului de audit la un nivel acceptabil de scăzut. • Documentarea planului de audit serveşte de asemenea ca o înregistrare a planificării şi efectuării adecvate a procedurilor de audit care poate fi revizuit şi aprobat înainte de efectuarea altor proceduri de audit.

36. 6. Strategia generală şi planul de audit • Planul de audit include: • o descriere a naturii, momentului şi întinderii procedurilor planificate de evaluare a riscului suficientă pentru a evalua riscul denaturărilor semnificative; • o descriere a naturii, momentului şi întinderii unor proceduri ulterioare de audit planificate la nivel de aserţiune pentru fiecare clasă semnificativă de tranzacţii, solduri de conturi şi prezentări. Planul pentru alte proceduri ulterior de audit reflectă decizia auditorului dacă să testeze eficienţa funcţionării controalelor, natura, momentul şi întinderea procedurilor de fond planificate; • alte astfel de proceduri de audit cerute să fie efectuate în misiune de către ISA-uri (spre exemplu comunicarea directă cu avocaţii entităţii).

37. 6. Strategia generală şi planul de audit • Planificarea acestor proceduri de audit are loc pe parcursul auditului pe măsură ce se dezvoltă planul de audit. • Spre exemplu, planificarea evaluării de către auditor a procedurilor de evaluare a riscului apare de obicei în primele etape ale procesului de audit. • Totuşi, planificarea naturii, momentului şi întinderii altor proceduri specifice de audit depinde de rezultatul procedurilor de evaluare a riscului. • În plus, auditorul poate începe executarea altor proceduri de audit pentru clase de tranzacţii, solduri ale conturilor şi prezentări înainte de finalizarea tuturor celorlalte proceduri din planul de audit detaliat.

38. 6. Strategia generală şi planul de audit • Întocmirea planului general de audit presupune selectarea unei combinaţii din cinci tipuri de teste, toate acestea urmând să conducă la un audit eficient şi eficace: • a1. – proceduri de obţinere a unei înţelegeri a controlului intern • a2. – teste ale mecanismelor de control • a3. – teste substanţiale ale operaţiunilor • a4. – proceduri analitice • a5. – teste ale detaliilor soldurilor. • Primele trei: a1,a2, a3 – reprezentând proceduri utilizate pentru a înţelege şi testa mecanismele de control permit o reducere a riscului de control. • Ultimele trei : a4 şi a5 – vizează riscul de detectare planificat.

39. 6. Strategia generală şi planul de audit • Procedurile de obţinere a unei înţelegeri a controlului intern se vor prezenta la controlul intern. • Procedurile de audit legate de această înţelegere pot fi: • actualizarea şi evaluarea experienţei anterioare a auditorului cu entitatea în cauză; • chestionarea personalului entităţii; • citirea manualelor de politici şi sisteme ale entităţii; • examinarea documentelor şi evidenţelor contabile; • observarea activităţilor şi operaţiunilor entităţii. • Auditorul trebuie să-şi concentreze atenţia asupra proiectării sistemului de control şi asupra aplicării funcţionării mecanismelor controlului intern.

40. 6. Strategia generală şi planul de audit • Teste ale mecanismelor de control.Auditorul trebuie să estimeze riscul de control pentru fiecare obiectiv de audit referitor la operaţiuni. • Procedurile utilizate pentru a se obţine probele necesare estimării riscului de control sunt numite teste ale mecanismelor de control. • Aceste teste sunt efectuate în scopul de a determina caracterul adecvat al proiectării anumitor mecanisme de control şi eficacitatea lor operaţională. Dintre acestea amintim : • chestionarea personalului pertinent al entităţii; • examinarea documentelor, evidenţelor contabile şi rapoartelor; • observarea activităţilor legate de control; • reconstituirea procedurilor aplicate de entitate.

41. 6. Strategia generală şi planul de audit • Teste substanţiale ale operaţiunilor- sunt proceduri create pentru a testa prezenţa unor greşeli monetare care afectează direct corectitudinea soldurilor din situaţiile financiare. • Aceste greşeli sunt un indiciu al prezentării eronate a conturilor. • Ele urmăresc să determine dacă toate cele 6 obiective de audit referitoare la operaţiuni au fost respectate pentru fiecare categorie de operaţiuni (existenţă, exhaustivitate, exactitate, cronologie, sistematizare, sintetizare). • De regulă testele substanţiale ale operaţiunilor sunt efectuate concomitent cu testele mecanismelor de control.

42. 6. Strategia generală şi planul de audit • Proceduri analitice - presupun compararea sumelor înregistrate cu estimările făcute de auditor. Deseori ele presupun calcularea unor indicatori de către auditor pentru a-i compara cu indicatori şi alte informaţii relevante din anii precedenţi. • Utilizarea procedurilor analitice vizează: • descoperirea unor posibile inexactităţi în situaţiile financiare; • reducerea cantităţii de teste ale detaliilor soldurilor.

43. 6. Strategia generală şi planul de audit • Teste ale detaliilor soldurilor- se axează asupra soldurilor finale de carte mare, ale conturilor bilanţiere şi a celor de rezultate. Aceste teste se referă la : • confirmarea soldurilor de creanţe; • examinarea fizică a stocurilor; • Aceste teste referindu-se la probe ce se obţin din surse independente sunt considerate esenţiale. • Selectarea tipurilor de teste de aplicat, combinarea acestora depind de experienţa şi profesionalismul auditorului, acesta urmărind să obţină o asigurare de ansamblu privind operaţiunile şi conturile pe fiecare ciclu.

44. 6. Strategia generală şi planul de audit • Fiecare din cele 5 tipuri de teste implică numai anumite tipuri de probe, ceea ce presupune că: • procedurile de obţinere a unei înţelegeri a controlului intern şi testele mecanismelor de control implică numai observare, documentare, chestionare şi reconstituire. Testele substanţiale ale operaţiunilor implică numai ultimele trei tipuri de probe din cele menţionate. • Prin utilizarea testelor detaliilor soldurilor sunt obţinute mai multe tipuri de probe decât prin aplicarea oricărui alt tip de test. Numai testele detaliilor soldurilor implică examinare fizică şi confirmare. • Chestionarea este făcută în fiecare tip de test. • Documentarea şi reconstituirea sunt utilizate pentru fiecare tip de test, cu excepţia procedurilor analitice.

45. 6. Strategia generală şi planul de audit • Pentru a decide ce tip de test trebuie ales pentru a se obţine suficiente probe temeinice, costul probelor este un factor important ce trebuie luat în considerare. • Tipurile de teste pot fi enumerate în ordinea crescătoare a costurilor astfel: • Proceduri analitice (cele mai puţin costisitoare) • Proceduri de obţinere a unei înţelegeri a controlului intern şi teste ale mecanismelor de control • Teste substanţiale ale operaţiunilor • Teste ale detaliilor soldurilor.

46. 6. Strategia generală şi planul de audit • Tipurile de teste de utilizat şi profunzimea aplicării lor poate varia foarte mult între audite cu niveluri diferite ale eficacităţii controlului intern şi ale riscurilor inerente. • Pot apărea şi variaţii de la un ciclu la altul în cadrul aceluiaşi audit. Îmbinarea celor cinci tipuri de teste utilizate în orice ciclu dat este numită combinaţie de probe. • După ce realizăm ponderea potrivită a fiecăruia din cele cinci tipuri de teste, auditorul trebuie să conceapă procedurile specifice fiecărui test Procedurile de audit reunite formează planul de audit.

47. 6. Strategia generală şi planul de audit • Un plan de audit conţine trei părţi: • testele mecanismelor de control şi testele substanţiale ale operaţiunilor; • procedurile analitice; • testele detaliilor soldurilor. • În majoritatea cazurilor se va întocmi un set separat de subprograme de audit pentru fiecare ciclu de operaţiuni. • Planul de audit privind testarea mecanismelor de control şi testele substanţiale ale operaţiunilor cuprinde o secţiune descriptivă care documentează înţelegerea obţinută în ceea ce priveşte controlul intern. • De asemenea, el poate cuprinde şi o descriere a procedurilor urmate în scopul obţinerii unei înţelegeri a controlului intern şi a estimării riscului de control.

48. 6. Strategia generală şi planul de audit • Cu privire la procedurile analitice - având în vedere faptul că acestea sunt relativ puţin costisitoare, majoritatea auditorilor execută un număr mare de proceduri analitice. • Aşa cum s-a menţionat, procedurile analitice sunt utilizate în trei faze diferite ale unui audit: • în faza de planificare pentru a putea culege probele necesare justificării riscului de audit acceptabil; • în cursul auditului în special în cursul efectuării testelor substanţiale; • spre sfârşitul auditului ca un test final al caracterului rezonabil al sumelor.

49. 6. Strategia generală şi planul de audit • Testarea detaliilor soldurilor este orientată spre obiectivele de audit legate de solduri. Proiectarea acestor proceduri este de obicei cea mai dificilă parte a întregului proces de planificare, este subiectivă şi necesită aplicarea raţionamentului profesional al auditorului. • Auditorii sunt obligaţi să utilizeze un plan de audit scris. Diversele activităţi de planificare prezentate se derulează la diferite niveluri de detaliere în funcţie de natura activităţii.