350 likes | 872 Views
Proiecte din fonduri nerambursabile. Direc tia Management Proiecte cu Finanțare Internatională. Directia Management Proiecte cu Finantare Internatională. a luat naştere în 1 august 2008
E N D
Proiecte din fondurinerambursabile Directia Management Proiecte cu Finanțare Internatională
Directia Management Proiecte cu Finantare Internatională a luat naştere în 1 august 2008 este formată din 2 servicii (Serviciul Elaborare si Dezvoltare Proiecte şi Serviciul Implementare si Monitorizare Proiecte), 1 birou (Biroul Turism, Cultură, Regenerare Urbană), un compartiment (Compartimentul Relatii Internationale) are ca obiectiv atragerea de fonduri nerambursabile şi de alte fonduri europene sau guvernamentale 14 angajati ai Primăriei Oradea proveniti din mai multe compartimente ale vechii structuri 60 de proiecte, aflate în diferite stadii, cuprinse în portofoliu la sfârşitul anului 2010 valoare totală estimată a proiectelor este de 981.043.007,45lei(aprox. 200 milioane de Euro)
Programe de finanțare în cadrul cărora au fost depuse proiecte Programul Operational Regional, Domenii majore de interventie: 1.1.b, 2.1, 3.1, 3.2, 3.4, 4.1, 5.1, 5.2, 5.3 Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013 (HURO) Programul de Cooperare Transnatională Sud Estul Europei (TransSEE) Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) Programul Operational Dezvoltarea Capacitătii Administrative (PO DCA) Programul Operational Sectorial Creşterea Competitivitătii Economice (POS CCE) Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) Administratia Fondului de Mediu (AFM) Programul “Tineri aflati în situatii de risc” - Ministerul Muncii, Familiei și Egalitătii de Șanse Programul “Implementarea și realizarea proiectelor de investitii în vederea atingerii standardelor necesare autorizării grădinilor zoologice” – Ministerul Mediului Ambasada Japoniei – aparatură medicală
POR Axa 1 Planul Integrat de Dezvoltare Urbană - Cetatea Oradea Etapa a II-a - Centrul de îngrijire copiii, Piața 1 Decembrie - Reabilitarea Pasajului Vulturul Negru - Reabilitare și refacere scuaruri Piața Unirii - Reabilitare și refacere scuaruri Piața Ferdinand Axa 3 Reabilitare și modernizare Corp Policlinică – Ambulatoriu la Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu, Corp B Reabilitarea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului Spitalului de Obstetrica si Ginecologie Reabilitare, Modernizare și Extindere clădire în vederea amenajării unui centru de reintegrare socială Reabilitare, Modernizare și Extindere Centru de zi pentru persoane cu scleroză multiplă din municipiul Oradea Reabilitare și Extindere imobil situat în strada Louis Pasteur nr. 42, pentru obiectivul: Centru de zi Iedera pentru copiii cu sindrom Down Reabilitare, modernizare şi extindere pe verticală Centrul de Cazare Temporară nr. 1 Reabilitare, modernizare şi extindere pe verticală Centrul de Cazare Temporară nr. 2 Reabilitare, modernizare şi extindere pe verticală Centrul de Cazare Temporară nr. 3 Reabilitare, modernizare, extindere şi dotări la Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu”, Corp B şi Corp C Reabilitarea Liceului Teologic Reformat „Lorantffy Zsuzsana” Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grupului Şcolar “Andrei Şaguna” Reabilitare Liceu Teologic Romano-Catolic Szent Laszlo Proiecte DMPFI
Axa 4 Crearea unei infrastructuri de afaceri în municipiul Oradea și asigurarea cu utilităti publice a Parcului Industrial Eurobussines Oradea - Etapa I Crearea unei infrastructuri de afaceri în municipiul Oradea și asigurarea cu utilităti publice a Parcului Industrial Eurobussines Oradea - Etapa II Axa 5 Revitalizarea Cetătii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic : Cetatea Oradea, complex turistic european - etapa I Reabilitare și restaurare clădire monument istoric în stil neoromânesc din Oradea, strada Iuliu Maniu, nr. 5 și introducerea acesteia în circuitul turistic local, national și international Reabilitarea și introducerea în circuitul turistic a Catedralei Greco-Catolice Sfântul Nicolae Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea Complexului Wellness Termal "Nymphaea" Oradea Pachet complex de promovare a turismului cultural : Centrul istoric Oradea - Arhitectură, cultură, legendă Proiecte DMPFI
POS CCE Valorificarea energiei geotermale in asociatie cu pompe de caldura si gaze naturale, pentru producerea agentului termic de incalzire si preparare a apei calde de consum la consumatorii cartierului Nufarul I MBAINOVAT - Crearea unui laborator de optimizare a productiei serviciilor publice de alimentare cu energie termica Centrul de cercetare mecatronică a sigurantei transportului public în comun de călători/CCM OTL Proiecte DMPFI
HU-RO Centrul euroregional de interventie cardio-vasculara invaziva Viva Anima OTIP (Realizare SF Parc Industrial) Aventură, odihnă, distractie - Promovarea ofertei turistice a judetelor Hajdu Bihar, Bihor Identificarea tehnologiilor inovatoare pentru utilizarea apei geotermale in euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar Proiecte DMPFI
POS Mediu Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009 - 2028, în scopul conformării la legislatia de mediu şi creşterii energetice Administratia Fondului pentru Mediu Amenajare parc în Şantul de Est al Cetătii Oradea Amenajarea și modernizarea Grădinii zoologice Oradea Rețea de Sonde de Apă Geotermală pentru exploatarea zăcământului Borș în vederea producerii de energie termică prin Centrala Electrică de Termoficare - CET Oradea Amenajare Parc Salca Împădurirea dealului de pe strada Branului, Oradea pentru îmbunătătirea calitătii mediului şi stoparea degradării acestuia Proiecte DMPFI
Ministerul Muncii Centrul social cu destinatie multifunctională Candeo Centrul social cu destinatie multifunctională Dignitas PO DCA Elaborarea si implementarea unui sistem de performanta pentru descentralizarea operativa a serviciilor publice date in delegare de gestiune Instruire in management de proiect Proiecte DMPFI
Proiecte DMPFI POS DRU Parteneriat durabil pentru economie sociala Incluziune sociala prin educatie antreprenoriala si organizare de intreprinderi sociale, destinate persoanelor aflate in situatii de risc social Managementul riscului de excluziune sociala prin utilizarea instrumentelor economiei sociale in scopul reintegrarii persoanelor cu scleroza multipla in placi si a deficientilor locomotori Urbact II City.Region.Net - Rolul oraselor în dezvoltare regională integrată. TransSEE Integrated Urban Development of Vital Historic Towns as Regional Centres in South East Europe - ViTo
Proiecte majore de infrastructură Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009 - 2028, în scopul conformării la legislatia de mediu şi creşterii energetice (69,1 mil. Euro) Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea Complexului Wellness Termal "Nymphaea" Oradea (20 mil. Euro) Crearea unei infrastructuri de afaceri în municipiul Oradea și asigurarea cu utilități publice a Parcului Industrial Eurobussines Oradea - Etapa I (19 mil. Euro) Valorificarea energiei geotermale in asociatie cu pompe de caldura si gaze naturale, pentru producerea agentului termic de incalzire si preparare a apei calde de consum la consumatorii cartierului Nufarul I (15 mil. Euro) Revitalizarea Cetătii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic : Cetatea Oradea, complex turistic european - etapa I (8 mil. Euro) Reabilitarea şi refunctionalizarea Corpurilor B, C, D ŞI E din Cetatea Oradea în vederea demarãrii celei de-a - II - a etape de reabilitare şi refunctionalizare şi introducerii în circuitul turistic al CETÃtII ORADEA CETATEA ORADEA, CENTRU MULTICULTURAL SI MULTICONFESIONAL EUROPEAN - ETAPA II (12 mil. Euro) Amenajarea și modernizarea Grădinii zoologice Oradea (4,5 mil. Euro) Crearea unei infrastructuri de afaceri în municipiul Oradea și asigurarea cu utilități publice a Parcului Industrial Eurobussines Oradea - Etapa II (4,5 mil. Euro)
Proiecte depuse Administratia Fondului pentru Mediu Înlocuirea sistemelor clasice de încălzire la următoarele institutii: Colegiu Tehnic “Mihai Viteazul” Colegiul Tehnic “Andrei Şaguna” Colegiul Tehnic “Traian Vuia” Liceul “Onisifor Ghibu” Liceul “Ady Endre” Grădinita nr. 28 Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie
Perspective Proiecte în pregătire Clusterul Inovativ Geoterm – estimat deschidere linii de finantare trim. I POS CCE Valorificarea rezervatiei de zonă verde DEALUL CIUPERCA – Podgoria Varadinum aferentă proiectului „Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea Complexului Wellness Termal „Nymphaea” Oradea Valorificarea Zăcământului de Apă Geotermală în cartierul Nufărul II şi extinderea exploatării zăcământului de apă geotermală în cartierul Ioşia Nord Valorificarea zăcământului de apă geotermală amplasat în comuna Sântandrei Promovarea turismului balnear şi de agrement în Complexul turistic Ioşia Nord
HU-RO 10.01 – proiecte Soft – termen limită martie 2011 Realizarea studiului de fezabilitate pentru Parcul Industrial 2 Realizarea studiului de fezabilitate OTL Realizarea studiului de fezabilitate – escarpă Cetate Realizarea studiilor de fezabilitate pentru reabilitarea caselor monument istoric Poynar, Apollo Introducerea de HotSpoturi (acces internet) in Oradea E-Bursa Cercetare arheologică Cetate Promovarea turismului balnear şi de agrement în Complexul turistic Ioşia Nord Perspective
Proiecte în pregătire HU-RO 10.01 – proiecte de infrastructură – termen start martie 2011 Dotarea blocurilor operatorii Spitalul Judetean Construirea şi dotarea Centrului de Cercetări în Medicină de Înaltă Performantă în vederea abordării experimentale, investigationale şi terapeutice a patologiei maligne POS DRU Realizarea strategiei de dezvoltare a municipiului Oradea pentru perioada 2014-2020
2014 - 2020 în următoarea perioadă de programare, 2014-2020 se prevăd sume pentru dezvoltarea infrastructurii cel putin la fel de consistente banii vor fi alocati în functie de specificitatea zonelor (la nivel regional) necesitatea elaborării de proiecte mari, cu impact major asupra dezvoltării regiunilor, proiecte care vor genera locuri de muncă şi dezvoltare econmică Va fi acordată o importantă deosebită continuării investitiilor, cel putin la nivelul valoric actual, în infrastructura de orice tip, respectiv de transport, IT&C, socială, educatională, de cercetare-dezvoltare, de mediu, care vor permite realizarea unui nivel adecvat de accesibilitate pentru toti cetătenii europeni şi le vor oferi acestora şanse egale de dezvoltare