Extinderea Uniunii Europene

1. Extinderea Uniunii Europene Curs Nr.

2. Determinanţii politicii de extindere • Extinderea este un proces sui generis în comparaţie cu celelalte provocări ; • Ca politică compozită extinderea este mai mult decât o preocupare a organelor comunitare; • Extinderea depinde de: • Pregătirea internă a ţărilor candidate • Pregătirea internă a UE • Negocierile de aderare propriu-zise.

3. Premisele actualului proces • Este vorba de aderarea unui număr foarte mare de ţări – monitorizarea performanţelor acestora, derularea simultană a negocierilor, eforturi financiare suplimentare pentru preaderare; • Aderarea unui număr mare de ţări solicită din partea UE redefiniri instituţionale şi ale politicilor sectoriale; • Situaţia ţărilor candidate este particulară- economii în tranziţie, sisteme democratice aflate la început, nevoia unor criterii mai bine articulate; • Ţările candidate nu au exerciţiul participării la grupări integraţioniste mature; • La baza procesului au stat mai ales raţiuni de natură politică; • Durata procesului de aderare este destul de mică.

4. Experienţa extinderilor anterioare

5. Metoda standard de integrare a consacrat următoarele principii • Statele candidate trebuie să accepte integral acquis-ul comunitar; • Negocierile de aderare se concentrează exclusiv asupra aspectelor practice legate de preluarea Acquis-ului. • Problemele derivate din caracterul mai divers al grupării se rezolvă,mai degrabă, prin crearea de noi instrumente şi nu prin reforme de fond; • Noii membrii sunt integraţi în structura instituţională prin adaptarea progresivă a acesteia; • S-a preferat negocierea cu grupuri de state având deja relaţii strânse de colaborare între ele; • Statele membre folosesc extinderea pentru externalizarea problemelor interne.

6. Impactul aderării asupra noilor membrii

7. Dinamica procesului de extindere • În 1989 este lansat Programul PHARE; • Primul semnal este dat de Consiliul European din 1992 de la Birmingham care deschide calea spre negocierea Acordurilor de Asociere; • La Consiliul european de la Copenhaga din 1993 se decide deschiderea procesului de aderare; • 1994 Consiliul european de la Essen se adoptă Strategia de pregătire a ţărilor asociate din ECE pentru aderarea la UE; • 1995- Consiliul European de la Madrid, apreciază că” extinderea este necesară d.p.v. politic, este o oportunitate istorică şi oferă noi posibilităţi de creştere economică”;

8. Cont. • La 16 iulie 1997- Comisia a dat publicităţii Agenda 2000 şi Avizele privitoare la toate ţările asociate; Agenda 2000 formulează următoarele provocări: • Consolidarea şi reformularea politicilor sectoriale ale UE, • Negocierea extinderii UE; • Finanţarea procesului de extindere şi de pregătire internă a UE • În 1998 s-a lansat Strategia consolidată de preaderare;şi Parteneriatele pentru aderare pentru 10 ţări candidate • Începând din 1998 se elaborează Rapoartele periodice asupra ţărilor candidate. • În dec. 1999 la Helsinki se decide începerea negocierilor de aderare şi cu la doilea grup de ţări.

9. Procesul de preaderare se bazează pe: • Acordurile europene • Parteneriatele pentru Aderare • PNAA • Asistenţa de preaderare (PHARE, ISPA, SAPARD)

10. Acordurile Europene conţin: • Prevederi cu caracter general • Dialogul politic • Libera circulaţie a bunurilor • Alte libertăţi de circulaţie • Armonizarea legislativă • Dimensiunile cooperării

11. Criteriile de la Copenhaga • Criteriul politic- stabilitatea instituţiilor garante ale democraţiei, respectarea statului de drept, a drepturilor omului şi protecţia minorităţilor; • Criteriul economic- crearea unei economii de piaţă funcţionale capabilă să reziste presiunilor concurenţiale derivate din PUI; • Criteriul legislativ- aplicarea acquis-ului comunitar din momentul aderării; • Criteriul administrativ- capacitatea de asumare a obligaţiilor derivate din calitatea de stat membru al UE.

12. Îndeplinirea criteriului economic se estimează în funcţie de: • ritmul şi calitatea reformelor interne în ţările candidate la aderarea în Uniunea Europeană; • deschiderea spre exterior a pieţelor pe calea liberalizării şi amplificării schimburilor comerciale; • rolul investiţiilor străine directe la nivel microeconomic şi macroeconomic; • strategiile de dezvoltare pe termen scurt şi mediu.

13. Principiile extinderii • Principiile şanselor egale • Principiul diferenţierii • Principiul condiţionalităţii

14. Etapele procesului de negociere • Depunerea cererii de aderare către Preşidenţia Consiliului;(etapă preliminară); • Prima etapă- • Comisia prezintă statului candidat acquis-ul care trebuie adoptat în întregime. • Se solicită discuţii exploratorii pentru a se adopta un document de poziţie. • Rolul hotărâtor este jucat de capacitatea administrativă a ţării candidate. Pentru ameliorarea acesteia s-a conceput twinning-ul-jumelage. • Procesul de twinning este finanţat dinfonduri PHARE şi implică nivelurile guvernamentale pe baza unor proiecte concrete.

15. Cont. • Etapa a doua- Comisia furnizează explicaţii suplimentare privind Acq. Caz în care statul candidat fie îşi retrage propriul document de poziţie, fie îşi menţine poziţia şi continuă negocierile; • Etapa a treia-Comisia pregăteşte o propunere de poziţie comună a statelor membre, adoptată de către un comitet al Consiliului şi apoi votată de acesta în unanimitate. Poziţia este prezentată ţării candidate de Preşidenţia Consiliului la nivel ministerial sau de ambasador. • Etapa a patra- ţara candidată examinează poziţia comună pe care o adoptă, o poate respinge sau formulează obiecţiuni. • Etapa a cincea – se negociază până la ajungerea unui acord final care este încorporat în Tratatul de aderare pregătit de către comisie şi semnat cu statul candidat. • Tratatul de aderare-este ratificat de parlamentele ţărilor membre

16. Efectele extinderii UE • Liberalizarea schimburilor comerciale • Efecte de alocare • Efecte de acumulare • Efecte de localizare • Impulsionarea fluxurilor investiţionale • Accesul la finanţarea comunitară

17. Efectele pozitive ale aderării României • Creşterea şi diversificarea exporturilor; • Oamenii români de afaceri vor putea cunoaşte exigenţele unei pieţe puternic concurenţiale; • Producătorii agricoli vor putea beneficia de sprijin financiar şi de consultanţă pentru restructurare; • Un climat politic şi economic mai stabil care ar stimula dezvoltarea durabilă; • Previzibilitatea mediului economic; • Creşterea competitivităţii pe piaţa internă; • Accesul sporit la pieţele de capital şi la fluxuri de ISD; • Participarea la procesul decizional comunitar privind viitoarea configuraţie a Europei, • Dobândirea cetăţeniei europene.

18. Costuri de oportunitate ale neaderării • Izolarea şi îndepărtarea de la procesul de luare a deciziilor, de la mecanismele PESC; • Izolarea economică în condiţiile în care peste 60% din comerţul exterior se derulează cu UE; • Creşterea vulnerabilităţii produselor româneşti în faţa măsurilor de apărare comercială şi a obstacolelor tehnice; • Accentuarea decalajului economic între România şi ţările din regiune; • Diminuarea şanselor de aliniere la acquis-ul comunitar; • Reducerea posibilităţilor de obţinere a unei agriculturi competitive ca urmare a neitegrării la timp în mecanismele PAC

19. Costurile aderării • Preţul agregat al pregătirii pentru aderare; • O anumită restructurare nebenefică a agriculturii; • Firmele româneşti nu sunt pregătite pentru asumarea provocărilor derivate din PUI; • Marele decalaj de dezvoltare şi de mentalităţi care va necesita eforturi importante în ce priveşte atenuarea sa; • Fondurile necesare pentru asimilarea finanţării comunitare, • Puţinele sectoare care pot avea avantaj copetitiv în condiţiile aderării,

20. Evolutie comparativa UE, SUA Japonia

21. Evolutia PIB-ului (mld EUR)