IV. ELEMENTE TEHNICO-TACTICE DE BAZĂ ALE JOCULULUI DE HANDBAL

1. IV. ELEMENTE TEHNICO-TACTICE DE BAZĂ ALE JOCULULUI DE HANDBAL IV. 1. Definirea termenilor şi precizarea conţinutului tehnico-tactic al jocului de handbal. Tehnica jocului de handbal reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice specifice care vizează manevrarea mingii, precum şi deplasările jucătorilor în vederea acestei manevrări, în scopul realizării randamentului maxim (Teodorescu Leon). Aceasta nu poate fi concepută ca un scop în sine, ci în strânsă legătură cu tactica şi este condiţionată de regulamentul de joc care delimitează un cadru precis în executarea procedeelor tehnice.

2. Elementele tehnicii reprezintă forme generale ale deprinderilor motrice specifice, având un caracter abstract. Utilizarea noţiunii de element tehnic survine din necesitatea de a grupa şi clasifica acţiunile motrice concrete care se execută în timpul jocului. Cei mai mulţi autori români prezintă următoarele elemente tehnice: poziţia fundamentală, mişcarea în teren, ţinerea mingii, prinderea mingii, aruncarea (pasarea) mingii, driblingul, fenta, aruncarea la poartă, scoaterea mingii de la adversar, blocarea aruncărilor la poartă, elemente de tehnică a jucătorului pivot. Pentru acest curs propunem o prezentare a elementelor tehnice care să releve mai pregnant importanţa jocului în faza de apărare; pentru fiecare element tehnic al atacantului vom prezenta şi elementul tehnic prin care apărătorul se opunea acestuia: • Poziţia fundamentală (în atac şi în apărare) • Mişcarea în teren (în atac şi în apărare)

3. Ţinerea, prinderea, pasarea mingii - scoaterea mingii ţinute din dribling • Conducerea mingii (driblingul) - scoaterea mingii din dribling • Depăşirile (mişcările înşelătoare) - contracararea depăşirilor • Aruncarea la poartă - blocarea aruncărilor la poartă • Tehnica jucătorului pivot • Tehnica jucătorului portar Procedeul tehnic reprezintă modul concret de execuţie a elementelor tehnice. De exemplu: elementul tehnic „aruncare” presupune acţiunea motrică a jucătorului prin care acesta încearcă să înscrie un punct în poarta adversă, fără să precizăm felul în care se realizează acest lucru. Precizarea modului în care se execută aruncarea (din alergare, din săritură, cu plonjon, cu boltă, etc) defineşte procedeul tehnic ce face parte din categoria elementului aruncare.

4. Tehnica jocului de handbal nu reprezintă un scop în sine, ci este în strânsă legătură cu tactica jocului. Procedeele tehnice, deşi se pot învăţa şi în condiţii izolate de joc, au un bogat conţinut tactic, execuţia lor subordonându-se relaţiei faţă de posesia mingii, coechipieri şi adversari. Tactica jocului de handbal reprezintă organizarea şi coordonarea acţiunilor propriilor jucători, valorificând calităţile şi particularităţile acestora precum şi lipsurile în pregătire a adversarilor în vederea realizării cu succes a sarcinilor de joc. Toate acestea vor fi însoţite de preocuparea permanentă de respectare a regulamentului şi a moralei sportive. Noţiunea de tactică va cuprinde totalitatea principiilor şi regulilor după care acţionează jucătorii unei echipe în atac/apărare în vederea realizării unui joc coordonat unitar împotriva sistemului de joc advers.

5. La baza combinaţiilor dintre jucători stau acţiunile tactice individuale. Principiile tacticii în atac şi în apărare sunt norme fundamentale pe care trebuie să le respecte toţi jucătorii şi care trebuie să stea la baza pregătirii echipelor. Principiile tacticii în atac sunt: asigurarea posesiei mingii, atacarea permanenta a porţii adverse, variaţii de ritm în circulaţia mingii şi a jucătorilor, alternarea acţiunilor tehnico-tactice, respectarea posturilor şi a sarcinilor specifice acestora, schimbarea jocului de pe o parte pe alta a terenului, etc. Principiile tacticii în apărare sunt: asigurarea echilibrului defensiv, replierea în timp util în apărare, repartizarea adversarilor, plasamentul între adversarul cu minge şi propria poartă, atacarea adversarului cu minge, acordarea ajutorului coechipierului alăturat care se apără la atacantul cu minge, etc.

6. Fazelejocului de handbal în atac şi în apărare sunt:

7. IV.2. Poziţia fundamentală în atac se învaţă odată cu prinderea şi pasarea mingii Jucătorul care urmează să primească mingea este orientat cu faţa spre posesorul mingii, cu braţele îndoite din coate şi îndreptate în direcţia mingii, genunchii uşor flexaţi, trunchiul puţin îndoit pe bazin şi spatele uşor rotunjit Această poziţie favorizează mişcările în teren, prinderea mingii, depăşirea, aruncarea la poartă (fig. 1)

8. Se învaţă separat şi se perfecţionează împreună cu celelalte elemente de tehnică în atac, fiind baza de plecare pentru oricare dintre ele. Pf 1. Câte doi faţă în faţă, profesorul descrie şi demonstrează poziţia fundamentală în atac ,ceilalţi imită şi se corectează reciproc. Pf 2 Elevii se deplasează în teren, la semnalul profesorului se opresc în poziţie fundamentală cu faţa spre acesta. Pf. 3 Orice formaţie de prindere şi pasare. Când trec la coada şirului elevii adoptă poziţia fundamentală.

9. Poziţia fundamentală în apărare este uşor de învăţat şi executat încă de la primele lecţii, mai dificilă fiind pregătirea fizică necesară executării ei pe tot parcursul jocului cu maximă eficienţă. Apărătorul are braţele ridicate la înălţimea paselor atacanţilor, cu coatele îndoite, trunchiul uşor înclinat înainte, picioarele depărtate la lăţimea umerilor. Indiferent de zona pe care se apără, jucătorul va fi orientat în permanenţă cu faţa spre minge. Pf. 4 Elevii grupaţi în perechi, faţă în faţă, în poziţie fundamentală de apărare, execută deplasări în diferite direcţii, la comanda unuia dintre parteneri.(“în oglindă”). La următoarea repetare rolurile se schimbă Pf. 5 (Idem Pf. 4) Elevii care comandă deplasările poate să execute şi alte sarcini (ghemuiri, sărituri, diferite mişcări ale braţelor).

10. Pf. 6 Doi elevi la 10-11m de poartă şi la 7-8m între ei (Is şi Id) execută pase în pătrundere. Patru jucători în zonele centrale şi intermediare ale apărării în poziţie fundamentală de apărare, execută ieşire rapidă când mingea se află la atacantul de pe partea lor, respectiv, retragere rapidă când mingea se află la atacantul de pe partea opusă. Pe tot parcursul deplasărilor jucătorii vor menţine poziţia fundamentală. Pf. 7 Doi elevi la semicerc pe posturi de apărători intermediari, în poziţie fundamentală de apărare. Ceilalţi elevi sunt aşezaţi pe două şiruri pe Is şi Id, pasează în pătrundere şi se retrag la coada şirului propriu. Apărătorii execută aceleaşi sarcini ca la exerciţiul precedent (ieşire – retragere).

11. IV.3. Mişcarea în teren – totalitatea acţiunilor de deplasare a jucătorilor efectuate în scopul obţinerii unei poziţii avantajoase în teren, faţă de adversar, (atacanţii –pentru a înscrie puncte, iar apărătorii-pentru a evita primirea de goluri şi pentru a intra în posesia mingii). Principalele acţiuni de deplasare în teren pot fi clasificate astfel: În atac - pentru trecerea din apărare în atac organizat - în cadrul atacului poziţional În apărare - pentru trecerea din atac la apărarea organizată - în cadrul apărării organizate Procedeele de deplasare specifice fazelor de trecere din atac în apărare şi din apărare în atac sunt:

12. alergare tropotită şi lansată- cu faţa, cu spatele, lateral, cu schimbări de direcţie(pe distanţa dintre cele două semicercuri); • săriturile – de pe loc, din deplasare; • opririle, pornirile. Procedeele de deplasare specifice fazelor de joc în sistem (a IV-a) în atac şi apărare sunt: • alergarea de viteză pe distanţe scurte( 3-7 m sau mai mult), cu paşi adăugaţi, încrucişaţi, cu faţa, cu spatele, lateral, oblic înainte şi înapoi; • săriturile de pe loc, din deplasare, de pe unul sau de pe ambele picioare; • schimbările de direcţie; • opririle, întoarcerile, pornirile.

13. Deşi sunt procedee destul de simple, deplasările în teren au un rol decisiv, toate acţiunile de atac şi apărare, având un bogat conţinut tactic. Mt1 Sprinturi scurte (pe distanţe de 3-5-10 m) în direcţii opuse sau alternate cu alte forme de alergare. Mt2 Alergare de viteză pe distanţă de 25-30 m. Mt3. Opriri bruşte executate din alergare în cea mai mare viteză, urmate de porniri rapide în alte direcţii. Mt4 Sărituri înalte (“ca mingea”, pe un picior, cu ridicarea genunchilor la piept, din ghemuit în ghemuit). Mt5. Alergare cu schimbări de direcţie. Mt6. Deplasări laterale, înainte, înapoi, specifice jocului de apărare. Mt7. Alergare printre şi peste diferite obstacole (fig. 2).

15. Mt8. Ştafete cu diferite forme de alergare (cu faţa, cu spatele). Mt9. Joc dinamic: “Crabii şi creveţii”. Două echipe de câte 10-12 jucători aliniate pe două rânduri, spate în spate, la linia de la mijlocul terenului. Distanţa dintre jucători va fi de cel mult 1m, iar intervalul dintre ei, de 1-2 paşi. În faţa fiecărei echipe se trasează o linie la 10-12 m care reprezintă “casa”. Jucătorii unei echipe se vor numi “crabii”, iar ceilalţi, “creveţii”. Conducătorul jocului strigă numele unei echipe care trebuie să alerge spre casa sa, fiind urmărită de jucătorii celeilalte echipe. Fiecare jucător atins înainte de a depăşi linia casei aduce un punct echipei adverse. Jocul se repetă de câteva ori, conducătorul jocului strigând fiecare echipă de acelaşi număr de ori (fig. 3).

17. Mt10. Joc dinamic: “Cursa pe numere”. Jucătorii sunt împărţiţi în echipe cu un număr egal de jucători aşezaţi pe şiruri înapoia unei linii de plecare, în poziţia aşezat cu picioarele încrucişate. Fiecare jucător primeşte un număr (de la 1 la…n.). La 10-15m în faţa fiecărui şir se află un obiect ce urmează a fi ocolit. Jucătorul cu numărul strigat de conducătorul jocului se ridică, aleargă pe partea dreaptă a şirului ocoleşte obiectul şi revine la locul său. Echipa al cărei jucător a ajuns primul primeşte un punct. Câştigă echipa care a acumulat mai multe puncte până la sfârşitul jocului (fig. 4). Indicaţii metodice: Pentru a mări atractivitatea jocului profesorul poate striga acelaşi număr imediat ce jucătorul s-a aşezat. Se recomandă ca echipele să fie echilibrate ca valoare.

19. Mt11.Elevii repartizaţi pe perechi, faţă în faţă, apărător şi atacant. La dreapta şi la stânga ”apărătorului” sunt aşezate două obiecte (mingi, conuri, etc), la o distanţă de 3-4m între ele. Elevul “atacant” încearcă să atingă unul din cele două obiecte care pot fi apărate numai prin atingerea de către apărător.