CURTEA DE JUSTI Ţ IE A COMUNIT ĂŢ ILORE EUROPENE - Luxemburg -

1. CURTEA DE JUSTIŢIE A COMUNITĂŢILORE EUROPENE- Luxemburg -

2. Curtea de justiţie Componenţă • 25 judecători (mandat = 6 ani; reînnoire = 3 ani); • 9 avocaţi generali; • 1grefier; • 1judecător raportor. Organizare şi funcţionare • Regula = şedinţe plenare. • Excepţia = Camere în cadrul Curţii. • Delibereazăvalabil numai în prezenţa unui număr impar de judecători. • Deliberările Curţii şi ale Camerelor au loc sub forma aşa-numitei „Camere de Consiliu” • Preşedintele nu are un vot dominant. • Sistemul comunitar nu reproduce instituţia „judecătorului naţional” ori a „judecătorului ad-hoc”. • Procedeul „opiniei separate” nu este admis.

3. Competenţa “ratione personae” Soluţionează litigii între: • State membre • State membre – instituţii comunitare • Instituţii comunitare • Particulari, persoane fizice şi juridice, resortisanţi ai statelor membre, cu îndeplinirea anumitor condiţii • Particulari – organe/instituţii comunitare

4. Competenţa “ratione materiae” Misiunea principală a Curţii (art.220 TCE) = interpretarea, aplicarea uniformă a dreptului comunitar! • efectuează controlul legalităţii actelor comunitare (recursul în anulare, excepţia de ilegalitate şi recursul în carenţă) • interpretează unitar tratatele şi actele comunitare derivate (recursul în interpretare şi în aprecierea validităţii) • controlează legalitatea acţiunilor sau omisiunilor statelor membre în raport cu dispoziţiile tratatelortranşând litigiile dintre acestea • soluţionează acţiuni cu privire la repararea pagubelor cauzate de organele Comunităţilor sau de agenţii acestora

5. soluţionează litigiile privind raporturile funcţionarilor comunitari cu organele de care depind • devine instanţă arbitrală, dacă o clauză compromisorie există în acest sens într-un contract încheiat de una dintre Comunităţi • acţionează ca instanţă de recurs de ultim grad în raport cu TPI • este o instanţă internaţională, putând tranşa litigii între statele membre, dacă acestea sunt în legătură cu obiectul tratatelor şi dacă între statele litigante a intervenit un compromis • dispune de o competenţă consultativă

6. Tribunalul de primă instanţă Componenţă, funcţionare • 25 judecători, aleşi pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului lor • Tribunalul nu are în componenţă avocaţi generali • Regula funcţionării Tribunalului = acţiunea în cadrul Camerelor compuse • Excepţia = acţiunea în plen Competenţa: • litigiile dintre Comunităţi şi agenţii lor • recursurile formulate împotriva unei instituţii a Comunităţilor de către persoane fizice, care se referă la punerea în practică a regulilor de concurenţă aplicabile întreprinderilor • recursurile în despăgubire, care urmăresc repararea prejudiciilor provocate de o instituţie comunitară, ca urmare a unui act sau a unei reţineri care face obiectul unui recurs în anulare sau, în lipsă, formulat de acelaşi reclamant şi care ţine de principala competenţă a T.P.I.

7. Procedura în faţa Curţii de la Luxemburg Caracteristici: Contradictorie Publică Mixtă (scris şi oral) De tip inchizitorial Gratuită Procedura ordinară: etapa scrisă; etapa orală; etapa deliberărilor – adoptarea hotărârii

8. 1. Etapa scrisă • Sesizarea Curţii (stat membru, resortisant al unui stat membru, instituţie/organ comunitar, instanţă naţională) • Plângerea: • se depune la grefier; • este obligatorie; • trebuie redactată într-una dintre cele 20 de limbi comunitare + irlandeza; • se introduce în anumite termene de decădere (1 lună – 5 ani) • Termenul de recurs: • este înscris în tratate; • sunt prevăzute şi termene de distanţă; • dacă actul emană de la o instituţie comunitară – termenul se împlineşte la 15 zile de la data publicării actului; • nu poate fi suspendat 2. Etapa orală • Debutează cu audierea publică a raportului prezentat de judecătorul raportor • Preşedintele Camerei deschide dezbaterile – părţile NU au dreptul să pledeze personal (agenţi, avocaţi, consilieri) • Avocatul general prezintă concluziile • Preşedintele închide dezbaterile – cauza este luată în deliberare 3. Deliberarea şi hotărârea • Deliberarea: • este secretă; • are loc în Camera de Consiliu; • nu se admite procedura opiniei separate. • Hotărârea: • este dată în numele Curţii; • se prezintă în şedinţă publică; • trebuie semnată de preşedinte, judecătorul raportor, judecătorii care au participat la deliberări, grefier. • Minuta hotărârii (parafată) se depune la grefă.

9. Principalele recursuriîn faţa CJCE • Recursul în anulare (art.230 TCE) • Recursul în carenţă (art.232 TCE) • Recursul în neîndeplinirea obligaţiilor (art.226, 227 TCE) • Excepţia de ilegalitate • Recursul prealabil (art.234 TCE)

10. Recursul în anulare = posibilitatea pe care o au statele, instituţiile comunitare şi persoanele fizice ori juridice de a ataca în faţa Curţii un act obligatoriu emis de Consiliu sau de Comisie şi de a obţine, în anumite condiţii, desfiinţarea acestuia. = mijloc de control al conformităţii actelor comunitare, un control de legalitate şi urmăreşte desfiinţarea unui act ilegal, nu modificarea lui.

11. Recursul în carenţă = posibilitatea pusă la dispoziţia statelor, a instituţiilor comunitare, precum şi a întreprinderilor sau chiar a particularilor, în anumite situaţii strict limitate, de a ataca în faţa Curţii de justiţie abstenţiunea, refuzul Comisiei sau al Consiliului de miniştri de a decide în materii în care aceste instituţii comunitare au, prin Tratate, obligaţia de a lua o anumită măsură.

12. Recursul în neîndeplinirea obligaţiilor de către statele membre = recurs intentat de un stat membru sau de Comisia Europeană împotriva statelor membre ale UE care încalcă dreptul comunitar (prin acţiuni sau omisiuni) Curtea are rolul de a constata încălcarea şi de a aplica sancţiuni pecuniare (penalităţi pe zi întârziere sau o sumă forfetară).

13. Excepţia de ilegalitate • Este o cale indirectă, ce poate fi invocată în cadrul unui recurs în carenţă sau în anulare. • Prin intermediul ei se invocă neconformitatea cu dreptul comunitar a unei inacţiuni a unei instituţii (dacă este vorba despre un recurs în carenţă) sau a unui act comunitar adoptat de a instituţii (dacă este invocată în cadrul unui recurs în anulare).

14. Recursul prealabil Art. 234 TCE: „Curtea este competentă să hotărască cu titlu prealabil: • asupra interpretării prezentului Tratat; • asupra validităţii şi interpretării actelor luate de instituţiile Comunităţii; • asupra interpretării statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, dacă aceste statute o prevăd”.

15. Condiţiile cererii de recurs prealabil • Trebuie să existe un litigiu pendinte în faţa unei jurisdicţii naţionale (indiferent de grad), care să sesizeze Curtea, cerând interpretarea sau aprecierea validităţii actului comunitar în cauză. • Este vorba despre un mecanism de cooperare între instanţa de la Luxemburg şi instanţele naţionale, care sunt “judecătorul – regulă” în domeniul dreptului comunitar. • Nu există o relaţie ierarhică între cele două jurisdicţii.

16. Procedura recursului Procedura scrisă • judecătorul naţional, care deschide un recurs prealabil, suspendă procesul pendinte; • comunică hotărârea sa Curţii, care o notifică, prin grefier, părţilor în cauză, statelor membre şi Comisiei, precum şi Consiliului, dacă actul în discuţie emană de la acesta. • cererea este publicată în toate limbile oficiale ale UE şi notificată părţilor, statelor membre şi instituţiilor comunitare. • cererea se publică în Jurnalul Oficial. • în termen de două luni de la comunicare, părţile, statele membre, Comisia şi, dacă a fost anunţat, Consiliul au dreptul să depună Curţii memorii sau observaţii scrise. Procedura orală • (audiere) • (opinia avocatului general) • deliberarea de către CJCE • adoptarea hotărârii

17. Obiectul procedurii • Întrebări privind interpretarea sau validitatea actelor comunitare! • Curtea nu poate fi întrebată cu privire la aplicarea/compatibilitatea actelor normative interne cu dreptul comunitar.

18. Anumite instanţe pot introduce recursul prealabil, dacă se consideră că răspunsul CJCE este necesar adoptării deciziei naţionale. Alte instanţe trebuie săintroducă recursul prealabil, atunci când o asemenea întrebare apare în cadrul unei instanţă ale cărei decizii nu sunt, potrivit, legii interne, supuse unei căi de atac. Cine adresează întrebarea?

19. Cine adresează întrebarea? • Doar instanţele judecătoreşti din statele membre (nu părţile). • Cerinţe pentru noţiunea de instanţă: • Organ stabilit prin lege • Caracter permanent • Jurisdicţie obligatorie • Procedură contradictorie • Aplicarea dreptului • Independentă • Întrebarea trebuie să apară în exercitarea funcţiei judiciare

20. Caracterul facultativ al cererii – când poate o instanţă naţională să introducă recurs în interpretare? Când se ridică o problemă de drept comunitar Când o decizie cu privire la această problemă este necesară, din punctul de vedere al instanţei naţionale: Când determină în mod substanţial soluţia pe fond Când nu există o hotărâre anterioară a CJCE pe problema în cauză.

21. Caracterul obligatoriu al cererii – când trebuie o instanţă naţională să introducă recurs în interpretare? • Când se ridică o problemă de drept comunitar • Când decizia sa nu poate fi obiectul unei căi de atac ordinare • Excepţii posibile: • Întrebarea este nerelevantă • Există î hotărâre anterioară a CJCE (pe o problemă identică de drept material) sau răspunsul poate fi dedus dintr-o hotărâre anterioară a CJCE • Răspunsul este evident (teoria actului clar)

22. Teoria actului clar(hotărârea Cilfit, 283/81) • Introducerea recursului în interpretare nu este obligatorie dacă nu există nici o îndoială rezonabilă cu privire la răspuns. • Instanţa naţională trebuie să verifice că răspunsul este evident pentru toate instanţele (inclusiv CJCE) în toate statele membre şi în toate versiunile lingvistice • Întrebarea trebuie pusă în contextul dreptului comunitar şi nu al dreptului intern!

23. Caracterul obligatoriu al recursului în aprecierea validităţii • Când o instanţă naţională crede că o regulă comunitară este neconformă cu dreptul comunitar, recursul este întotdeauna obligatoriu • Motive de neconformitate: • Tratatul nu prevede nimic (tace) • Jurisprudenţa CJCE prevede aceleaşi motive ca pentru recursul în anulare (art.230): lipsa de competenţă, încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale, încălcarea unei dispoziţii, deturnarea de putere • Exemplu: hotărârea CJCE Hoffmann-Laroche, 107/76

24. Instanţa naţională nu poate declara actul comunitar invalid, ci: • Poate suspenda aplicarea sa dacă: • Are dubii serioase cu privire la conformitatea actului comunitar • Există urgenţă în sensul evitării unui prejudiciu ireparabil • Instanţa naţională ia în considerare interesul comunitar • Introduce un recurs în aprecierea validităţii

25. Obiectul recursului prealabil • Tratatele (doar chestiuni de interpretare) • Actele tuturor instituţiilor şi ale BCE (interpretare şi validitate) • Statutele organelor înfiinţate prin act al Consiliului (interpretare şi validitate)

26. Drepturile şi obligaţiile judecătorului naţional • Recursul prealabil este un dialog între judecători • Judecătorul naţional se bucură de autonomie cu privire la faptul dacă recurge sau nu la CJCE • Părţile nu au dreptul de a impune un recurs prealabil • Recursul nu trebuie să îndeplinească vreo formalitate specială • Trebuie să fie bine argumentat • Tratatele nu precizează nimic cu privire la etapa procedurală în care trebuie introdus recursul • CJCE preferă: • Când s-a încheiat procedura contradictorie • Când faptele şi dreptul naţional aplicabil sunt clarificate

27. Drepturile şi obligaţiile CJCE • În principiu, trebuie să răspundă tuturor întrebărilor şi doar întrebărilor puse • Nu trebuie să se pronunţe cu privire la faptele speţei • Are unele prerogative în ceea ce priveşte întrebarea pusă: • o poate reformula • o poate completa • poate răspunde parţial • poate transforma întrebarea privind interpretarea într-una de validitate • Inadmisibilitatea recursului: • Nu există baze faptice sau legale suficiente • Întrebările puse sunt în mod evident nerelevante • Recursul solicită o opinie consultativă cu privire la o problemă generală sau ipotetică • Abuz de procedură • Nu există o dispută reală pendinte

28. Drepturile şi obligaţiile părţilor • Nu pot introduce ele recursul la CJCE şi nu îl poate forţa pe judecătorul naţional să facă acest lucru • Totuşi: • Pot fi ascultate de instanţa naţională • Pot depune observaţii scrise sau orale în faţa CJCE

29. Efectele răspunsului CJCE • Suspendarea procedurii la nivel naţional • Răspunsul CJCE nu este un aviz/o opinie, ci ia forma unei hotărâri sau a unei ordin motivat (reasoned order) • Instanţa naţională este legată de interpretarea dată • Hotărârea CJCE este obligatorie şi pentru alte instanţe naţionale, în faţa cărora se ridică aceeaşi problemă • În principiu, efectele sunt ex tunc • Totuşi, CJCE îşi permite dreptul de a limita efectele hotărârii sale atunci când se aplică pentru trecut

30. Art.35 Titlul VI TUE şi art.68 Titlul IV TCE – cazuri speciale de recurs prealabil • Art.68 TCE • Doar curţile supreme pot introduce recurs • În orice caz, CJCE nu are competenţă cu privire la: menţinerea unei legi sau ordonanţe şi la salvgardarea siguranţei interne. • Art.35 TUE • Este necesară o declaraţie prealabilă a statului membru • În domeniul cooperării judiciare şi poliţieneşti în materie penală: Danemarca, Marea Britanie şi Irlanda nu au acceptat competenţa CJCE; Spania şi-a rezervat dreptul de a întreba curtea supremă; Finlanda, Grecia, Portugalia şi Suedia permit tuturor curţilor să introducă recurs, dar nu obligă curtea supremă să facă acest lucru • Celelalte state membre au preluat în întregime sistemul art.234 TCE • În orice caz, CJCE nu are competenţă cu privire la: menţinerea unei legi sau ordonanţe (order) şi la salvgardarea siguranţei interne.

31. Structura hotărârii • Din punctul de vedere al structurii, hotărâreaCJCE în recursul în interpretare are trei părţi: prima reaminteşte în ce condiţii judecătorul naţional a decis să întrebe Curtea şi reproduce textul întrebărilor formulate; a doua parte este consacrată examinării acestor întrebări şi expunerii motivelor care justifică răspunsul Curţii, iar ultima parte, care constituie dispozitivul, reia concluziile la care a ajuns Curtea cu ocazia examinării făcute. Dispozitivul hotărârii nu începe cu formula: „La Cour déclare et arrête”, ci cu „La Cour, statuant sur les questions à elles soumise par …. dit pour droit …”, ceea ce readuce în atenţie faptul că, prin intermediul acestor hotărâri, Curtea dă interpretarea dreptului comunitar, interpretare care constituie izvor de drept, fiind obligatorie pentru toate instituţiile/organele comunitare şi pentru statele membre.

32. CONCLUZIIReiese cu claritate că regula conform căreia rolul principal al CJCE este de a oferi interpretarea (obligatorie) dreptului comunitar lato sensu, fiind sigura autoritate competentă în acest sens, din perspectiva asigurării unei aplicări uniforme în toate statele membre a dreptului comunitar.Pe de altă parte, se remarcă importanţa rolului judecătorului naţional şi, în acelaşi timp, responsabilitatea deosebită a acestuia, având în vedere că, potrivit, jurisprudenţei Curţii (CJCE, Simmenthal, 106/77), „judecătorul naţional, însărcinat cu aplicarea, în cadrul competenţei sale, a dispoziţiilor dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, lăsând neaplicată, la nevoie, din propria sa autoritate, orice dispoziţie contrară legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără să a trebui să ceară sau să aştepte eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin alt procedeu constituţional.”