DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL APARATULUI CARDIOVASCULAR

1. DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL APARATULUI CARDIOVASCULAR

3. Metode şi tehnici de examinare Examenul radioscopic        Cu toate că oferă o imagine mărită a cordului, permite o reprezentare spaţială a acestuia în ansamblu, în urma posibilităţii de examinare într-un număr nelimitat de planuri. De asemenea, permite studierea imaginilor pulsatile a opacităţii cardiovasculare şi descoperirii de elemente patologice de la nivelul opacităţii cardiace şi a vaselor mari. Teleradiografia       Reprezintă în primul rând, un document obiectiv care permite urmărirea în timp a unui aspect patologic şi compararea cu altele asemănătoare. Dezavantajul major în constituie faptul că este o metodă statică.

4. Radiokimografia       Este tehnica de înscriere radiologică sub formă de curbe a mişcărilor unui oragn, respectiv al cordului şi vaselor mari, cu ajutorul unei grile speciale. Röntgencinematografia inimii şi vaselor mari       Constă în fixarea pe o peliculă a imaginii acestor organe în timpul explorării lor.

6. Ecocardiografia       Aplicarea ultrasunetelor în diagnosticul cardiologic se face prin ecocardiografia unidimensională (în modul M) bidimensională (ecotomocardică modul B) şi ecocadiografia cu efect Doppler (aprecieri semnificative asupra fluxului sanguin)

10. Scintigrafia        Este una din metodele de investigaţie care a început să fie frecvent folosită în cardiologie, fiind atraumatică, repetabilă şi aplicabilă la bolnavi cu stări cardiovasculare grave.    Lipsa contraindicaţiilor (cu excepţia sarcinii) a făcut posibilă aplicarea ei în diagnosticul pozitiva numeroase afecţiuni, unde s-a stabilit substratul etiologic (ex. cardiopatii congenitale cu şunt), aprecierea performanţei ventricolului stâng(ex. accidentele acute coronariere), precum şi aprecierea unor rezultate terapeutice, o dată cu urmărirea evoluţiei bolii. Foloseşte ca tehnici de explorare scintigrafia miocardică de perfuzie, angiocardiografia izotopică precum şi scintigrafia infarctului miocardic acut. Radiotrasorul utilizat este Taliul-201, care prezintă multiple avantaje faţă de Potasiu, Rubidiniu, Cesiu.

13. Computer tomografia helicoidală       Este o metodă imagistică de mare randament, care cu ajutorul unor aparate ultra-performante de generaţia IV, permite efectuarea unor examinări native şi cu contrast, cu timp de achiziţionare a datelor extremi de scurţi şi cu posibilitatea unor reconstrucţii tridimensionale a procesului patologic în cauză. Prelucrarea cu ajutorul calculatorului a imaginii, oferă posibilitatea unor studii foarte amănunţite.

15. Explorarea prin IRM Reprezintă o altă metodă imagistică din cele mai perfecţionate care evidenţiază procesul patologic în baza unor secţiuni multiple, efectuate în cele trei planuri, nativ şi după administrarea unor medii de contrast reprezentate de agenţii paramagnetici. Aparatul cardiovascular este unul din marii beneficiari ai acestei metode de investigaţie, imaginea fiind în concordanţă cu densitatea protonică şi timpul de relaxare al diferitelor structuri ale corpului alese de examinator.

17. Manevre şi tehnici speciale de examinare asociate Esofagul baritat: date fiind raporturile de vecinătate cu aorta şi AS, contrastul pune în evidenţă eventuala modificare a raporturilor anatomice normale, precum şi o serie de anomalii de mărime şi poziţie ale aortei, hernii hiliale etc.

19. Exploratron cu substanţe de contrast a cavităţilor inimii şi a lumenului vaselor mari Angiocardiografiaconstă în injectarea unei substanţe de contrast iodate hidrosolubile pe cale a unei vene periferice, urmărindu-se apoi opacifierea cavităţilor cordului. Imediat după injectarea substanţei de contrast se execută o serie de radiografii la intervale de fracţiuni de secundă, timp de 6-9 secunde. Se urmăreşte opacifierea succesivă a cavităţilor cordului şi lumenului vaselor mari.

21. Vasografiile       Tehnica constă în opacifierea lumenului vaselor, cu ajutorul unei substanţe de contrast iodată, hidrosolubilă. Aortografia constă în opacifierea lumenului aortei în totalitate, inclusiv ramurile ei, sau numai pe anumite porţiuni, în urma injectării substanţei de contrast prin cateter, puncţie sau printr-o arteră brahială, retrograd.

22. Arteriografii , în funcţie de obiectivul propus şi zona examinată se pot face arteriografii pulmonare, coronariene, cerebrale ş.a.

23. Arteriografie cerebrală

24. Arteriografie membru inferior, stenoză a arterei tibiale anterioare

25. Arteriografie translombară

26. Flebografiaexaminarea cu ajutorul substanţelor de contrast injectabile, iodate hidrosolubile, a lumenului formaţiunilor venoase. Tehnicile sunt multiple, fiind în funcţie de scopul urmărit şi subiectul căruia i se face explorarea: • injectare directă intravenoasă cu scopul opacifierii vasului în aval sau în amonte de la locul puncţiei; • injectarea intraarterială a substanţei de contrast şi efectuarea de radiografii în momentul opacifierii venelor; • injectarea intraspongioasă a substanţei de contrast în ţesutul spongios al unei maleole spongioase sau al calcaneului, urmărindu-se apoi opacifierea venelor.

27. Urmărirea radiologică a cateterului       Introdus printr-o venă mare, se urmăreşte plasarea cateterului intracardiac, având ca scop, în special, investigarea leziunilor valvulare şi a malformaţiilor congenitale ale cordului.

28. Imaginea radiologică normală a cordului şi vaselor mari       Aspectul radiologic al cordului, apare ca o opacitate prin care nu se pot distinge structurile care o formează, rămânând numai posibilitatea studierii contururilor.       Aceasta o facem, examinând bolnavul în mai multe poziţii şi incidenţe.

29. Imaginea radiologică a cordului şi a vaselor mari în ortostatism şi în incidenţa postero – anterioară       În această incidenţă, opacitatea mediastinală este situată median, între cele două câmpuri pulmonare radiotransparente. La formarea acestei opacităţi participă organele mediastinale, coloana vertebrală şi sternul. Dintre organele mediastinale, cordul şi vasele mari contribuie în cea mai mare măsură la formarea ei şi implicit la realizarea celor două contururi.

31. Conturul drept al opacităţii mediastinale       Este format din două arcuri cu lungimi aproape egale, formând la unirea lor un unghi, unghiul cardio – vascular. Arcul superior drepteste format de marginea dreaptă a venei cave superioare care proximal se continuă cu trunchiul venos brahio-cefalic drept. Uneori distal, la formarea acestui arc, poate să participe aorta ascendentă.

32. Arcul inferior drepteste format pe toată lungimea sa de atriul drept, cu excepţia unei mici porţiuni supradiafragmatice unde participă ventriculul drept. Acest arc, cu conturul hemidiafragmului formează unghiul cardio-frenic drept în care, în inspir profund, se proiectează vena cavă inferioară sub forma unei benzi radioopace asecendente şi venele suprahepatice. Conturul stâng al opacităţii mediastinale       Este format din trei arcuri: două arcuri convexe, superior şi inferior şi un arc mijlociu de obicei concav sau rectiliniu.

33. Arcul superior stâng, convex, este format de marginea stângă a porţiunii istmice a arcului aortic, denumit „buton aortic”. • Arcul mijlociu, concav sau rectiliniu, este format proximal, de marginea stângă a arterei pulmonare, iar distal, de urechiuşa stângă. • Arcul inferior stâng,de formă convexă, este format de ventriculul stâng, al cărui contur se pierde în opacitatea mediastinală, devenind vizibil în inspir profund, formând vârful cordului. Acest arc, împreună cu conturul hemidiafragmului, formează unghiul cardio-frenic stâng. Frecvent, acest unghi este ocupat de o opacitate de intensitate subcostală, datorat unui depozit de grăsime.

34. Imaginea radiologică a cordului şi vaselor mari în ortostatism şi în incidenţa laterală (profil) stângă (Pstg) •       În această poziţie şi incidenţă, imaginea radiologică a cordului are o formă triunghiulară, cu baza pe diafragm şi vârful orientat proximal şi posterior.

36. Conturul anterior Este format dintr-un arc convex datorat ventriculului drept, care proximal este dat de conul arterei pulmonare şi de peretele anterior al aortei ascendente. • Conturul posterior       Este dat de peretele posterior al atriului stâng, iar distal, supradiafragmatic, pe o mică porţiune din ventriculul stâng. Între acest contur şi conturul diafragmului se formează „triunghiul venei cave inferioare”. Proximal, acest contur se continuă cu peretele anterior al traheei care se suprapune peste vena cavă superioară.

37. Imaginea radiologică a cordului şi vaselor mari în ortostatism şi în incidenţă oblică anterioară stângă •  Rotând pacientul cu umărul stâng spre ecranul radioscopic sau firmul radiografic, la o rotaţie de aproximativ 40-50 grade, septul interventricular ajunge să aibă o poziţie aproape perpendiculară pe planul de proiecţie, creându-se astfel condiţii optime pentru reprezentarea pe imaginea radiologică a cavităţilor inimii.

39. Imaginea radiologică a cordului şi vaselor mari în ortostatism şi în incidenţa oblic posterioară dreaptă (OPD), oblic posterioară stângă (OPS) şi laterală dreaptă (Pdr) •       Au aceleaşi aspecte ca în incidenţele omoloage anterioare drepte şi stângi şi laterală stânga, modificările datorându-se exclusiv condiţiilor de proiecţie optică.

41. Imaginea radiologică a cordului şi a vaselor mari în funcţie de vârstă • La sugar şi la copilul mic       Datorită condiţiilor spaţiale specifice toracice, diametrul antero-posterior şi transversal mai mari ca cel longitudinal, a poziţiei înalte a diafragmului în urma aeroenterocoliei fiziologice generalizate, a elasticităţii crescute a structurilor cardiace, cât şi datorită volumului crescut al ventriculului drept comparativ cu cel stâng, imaginea radiologică va fi cea de „cord mare”, orizontalizat cu o slabă reprezentare segmentară a arcurilor cordului.

43. La vârstnici       Imaginea cordului apare micşorată datorită scăderii în volum a acestuia, după unii autori, cât şi datorită alungirii şi rotării arcului aortic care conferă cordului o adâncire a arcului II şi o alungire a arcului III de pe conturul stâng.

44. Diagnostic imagistic al plămânului cardiac Oligohemiadefineşte volumul redus al circulaţiei pulmonare, atât în segmentul ei arterial, cât şi în cel venos. În afara cazurilor de aplazie şi hipoplazie a arterei pulmonare, însoţeşte afecţiunile cardiace (în marea lor majoritate congenitale)în care debitul ventriculului drept este scăzut (stenoza de tricupsidă, stenoza arterei pulmonare).

45. Radiologic, imaginile hilurilor au dimensiuni mici, iar opacităţile vasculare sunt înguste, reduse numeric şi pot fi evidenţiate numai în regiunile perihilare.

46. Hiperemiatraduce starea hemodinamică dominată de sporirea fluxului arterial pulmonar. Este proprie afecţiunilor congenitale ale cordului în care se creează un scurt-circuit arterio-venos (defectul de sept atrial sau ventricular, persistenţa canalului arterial); mai poate fi observată în unele cazuri de emfizem avansat cu hipoxemie şi de tirecotoxicoză gravă.

47. Se caracterizează radiologic prin prezenţa unor hiluri şi imagini vasculare ce păstrează toate trăsăturile normale, cu particularitatea că au dimensiuni mai mari, sunt numeroase şi pot vizibile până la periferia câmpurilor pulmonare.

48. Hipertensiunea arterială pulmonară este urmarea creşterii rezistenţei în segmentul corespunzător al micii circulaţii; recunoaşte, din punct de vedere etiopatogenic, mai multe tipuri. Tipul activ este consecinţa proceselor pulmonare cronice (fibroze întinse, emfizem etc.) care se soldează cu reducerea ireversibilă a patului circulator. Tipul pasivsau secundar reprezintă starea spastică a arterelor pulmonare determinată de staza venoasă pronunţată; această stare creează un efect protector asupra circulaţiei supraalveolare („al doilea baraj circulator” din stenoza mitrală). Tipulhiperchinetic este întâlnit în unele forme de hiperemie; se instalează pe aceeaşi cale reflex-spastică şi are ca rezultat, de asemenea, reducerea circulaţiei arteriale supraalveolare .

49. Radiologic, aspectul hipertensiunii pulmonare este destul de caracteristic: arterele pulmonare proximale (hiluri şi ramuri lobare) sunt lărgite, în timp ce arterele periferice suferă o reducere bruscă de calibru, realizând aspectul de „amputare”.

50. Staza pulmonară reprezintă starea creată prin creşterea conţinutului şi presiunii intravenoase. Poate însoţi decompensările ventriculului stâng sau obstacolele în calea golirii venelor pulmonare în atriul stâng, produse de leziunile organice ale orificiului mitral (stenoza mitrală).