ELECTROCARDIOGRAMA NORMAL Ă

1. ELECTROCARDIOGRAMA NORMALĂ

2. ELECTROCARDIOGRAMA • Definiţie • Istoric • Principiu • Electrozi şi derivaţii • Analiza ECG

3. ELECTROCARDIOGRAMA • Definiţie • Istoric • Principiu • Electrozi şi derivaţii • Analiza ECG

4. DEFINIŢIE • Rezultatul modificărilor electrice care activează contracţia atriilor şi ventriculilor • Reprezintă înregistrarea la suprafaţa corpului a variaţiilor de potenţial ale câmpului electric cardiac, produse de depolarizarea şi repolarizarea celulelor miocardice

5. ELECTROCARDIOGRAMA 1.Definiţie 2. Istoric 3. Principiu 4. Electrozi şi derivaţii 5. Convenţii în electrocardiografie 6. Electrogeneza undelor ECG 7. Analiza ECG

6. ISTORIC • 1791Galvani a emis teoria ”electricităţii animale” • 1792Volta – electricitatea se datorează conţinutului organismelor în metale şi diferenţa de concentraţie a acestora generează curentul electric • Entuziasm – folosirea curentului electric pentru reanimarea unor decedaţi (studii pe criminali spânzuraţi)

7. ISTORIC • 1887 Fiziologul britanic Augustus D. Waller din Londra a publicat primele studii de electrocardiografie umană, realizate cu un electrometru capilar • 1889 Fiziologul olandez Willem Einthoven l-a văzut pe Waller demonstrându-şi experimentul cu ocazia Primului Congres al Fiziologilor din Bale. – Jimmy • 1890GJ Burch din Oxford a imaginat un dispozitiv de corectare a oscilaţiilor electrometrului • 1893Willem Einthoven introduce termenul de “electrocardiogramă” la întrunirea Asociaţiei Medicale Olandeze

8. ISTORIC • 1901 • Einthoven inventează un nou dispozitiv pentru înregistrarea EKG, din electrozi din argint • 1924 • Willem Einthoven câştigă premiul Nobel pentru inventarea electrocardiografului

10. ELECTROCARDIOGRAMA • Definiţie • Istoric • Principiu • Electrozi şi derivaţii • Analiza ECG

11. PRINCIPIU • Inima poate fi considerată o baterie, un generator de curent electric inclus într-un volum conductor (corp) • Inima generează un câmp electric ce poate fi evidenţiat la suprafaţa corpului, prin electrozi plasaţi pe tegument

12. PRINCIPIU Depolarizare şi Repolarizare • În repaus, cardiomiocitele sunt încărcate pozitiv pe versantul extern al membranei şi negativ la interior • În timpul depolarizării, potenţialul de membrană se inversează. Negativitatea de repaus a interiorului se reduce spre 0 şi apoi interiorul devine pozitiv ca urmare a influxului de Na+.

14. Potenţialul de acţiune

15. Conducerea impulsului electric în inimă • Este realizată de către ţesutul nodal al inimii format din: • Nodul sino-atrial • Nodul atrio-ventricular • Fasciculul Hiss • Reţeaua Purkinje

16. Conducerea impulsului electric în inimă • Nodul sino-atrialeste format dintr-un grup de celule specializate, cu proprietatea de a descărca automat impulsuri electrice(principalulpacemakeral inimii) aflat la nivelul atriului drept

17. Conducerea impulsului electric în inimă • Mai multe căi internodale fac legătura între NSA şi nodul atrio-ventricular (NAV)

18. Conducerea impulsului electric în inimă • NAVse continuă cu fasciculul Hiss care se continuă mai departe în peretele septului interventricular: • după un scurt traiect, el se împarte în două ramuri – dreaptă şi stângă • la nivelul NAV are loc o întârziere a transmiterii impulsului electric, care permite atriilor să îşi definitiveze contracţia şi înainte de iniţierea contracţiei ventriculare

19. Conducerea impulsului electric în inimă • Aceste fibre se continuă apoi spre apex unde se împart în mai multe fibre Purkinje mici care se distribuie celulelor contractile ventriculare

26. ELECTROCARDIOGRAMA • Definiţie • Istoric • Principiu • Electrozi şi derivaţii • Analiza ECG

27. ELECTROZI ŞI DERIVAŢII • O derivaţie este formată din doi electrozi care culeg variaţiile de potenţial electric produse în cursul ciclului cardiac • BIPOLARE • Derivaţiile standard ale membrelor: DI, DII, DIII • UNIPOLARE • Derivaţiile unipolare ale membrelor: aVR, aVL, aVF • Derivaţiile unipolare precordiale:V1-V6

28. Derivaţiile standard ale membrelor • DI, DII şi DIII • descrise de Einthoven • înregistrează direcţia, amplitudinea şi durata variaţilor de voltaj în plan frontal • Rezultă prin combinarea a trei electrozi: • R (plasat pe braţul drept) • L (plasat pe braţul stâng) • F (plasat pe gamba stângă)

29. Derivaţiile standard ale membrelor • DI • electrodul + e plasat pe membrul superior stâng • electrodul – e plasat pe membrul superior drept

30. Derivaţiile standard ale membrelor • DII • electrodul – e plasat pe membrul superior drept • electrodul + e plasat pe membrul inferior stâng

31. Derivaţiile standard ale membrelor • DIII • electrodul – e plasat pe membrul superior stâng • electrodul + e plasat pe membrul inferior stâng

32. Triunghiul lui Einthoven

33. Derivaţiile unipolare ale membrelor • aVR, aVL şi aVF • explorează planul frontal al inimii • electrodul explorator (pozitiv) se plasează pe R, L sau F, iar ceilalţi doi electrozi se leagă împreună, reprezentând electrodul de referinţă (negativ)

34. Derivaţiile unipolare ale membrelor • aVR • perpendiculară pe DIII • culege diferenţa de potenţial dintre R (electrodul pozitiv) şi L şi F legaţi împreună (electrodul negativ)

35. Derivaţiile unipolare ale membrelor • aVL • perpendiculară pe DII • culege diferenţa de potenţial dintre L (electrodul pozitiv) şi R şi F legaţi împreună (electrodul negativ)

36. Derivaţiile unipolare ale membrelor • aVF • perpendiculară pe DI • culege diferenţa de potenţial dintre F (electrodul pozitiv) şi R şi L legaţi împreună (electrodul negativ)

37. Derivaţiile unipolare precordiale

38. Derivaţiile unipolare precordiale • V1, V2, V3, V4, V5, V6 • electrodul explorator (pozitiv) este plasat succesiv pe torace în diferite zone precordiale, iar electrodul de referinţă (negativ, electrodul central Wilson) se realizează prin unirea electrozilor R, L şi F • explorează planul orizontal al inimii • electrodul explorator este plasat pentru: • V1, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea dreaptă a sternului • V2, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea stângă a sternului • V3, între V2 şi V4 • V4, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioclaviculară • V5, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară anterioară • V6, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioaxilară

39. Derivaţiile unipolare precordiale • Pot fi aplicate şi derivaţii suplimentare stângi: • V7, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară posterioară stângă • V8, tot în spaţiul 5 intercostal, pe linia scapulară medie stângă • V9, pe linia paravertebrală stângă, la jumătatea distanţei dintre V8 şi coloana vertebrală. • De asemenea pot fi utile pentru diagnosticul unui infarct miocardic de ventricul drept şi precordialele drepte: V3R, V4R, V5R şi V6R, cu localizare simetrică cu cea a precordialelor stângi

40. Sistemul hexaxial • Prin suprapunerea derivaţiilor unipolare şi bipolare ale membrelor într-un singur punct, rezultă sistemul hexaxial

41. Sistemul hexaxial • După cum se observă din sistemul hexaxial: • derivaţiile DII, DIII şi aVF sunt derivaţiile inferioare (electrodul pozitiv la F) • derivaţiile DI şi aVL (electrodul pozitiv la L) (dar şi V5, V6) sunt derivaţiile laterale • aVR este de sens opus faţă de celelalte derivaţii, ceea ce explică aspectul său ECG; explorează interiorul cavităţii ventriculare

42. Sistemul hexaxial • în plus: • V1 şi V2 explorează ventriculul drept, fiind denumite precordiale drepte • V3 şi V4 explorează septul interventricular, fiind denumite derivaţii intermediare, septale sau tranziţionale • Derivaţiile V4, V5 investighează peretele anterior al ventriculului stâng • V5 şi V6 explorează ventriculul stâng, fiind denumite precordiale stângi

43. Derivaţiile pe scurt

44. ELECTROCARDIOGRAMA • Definiţie • Istoric • Principiu • Electrozi şi derivaţii • Analiza ECG

45. Standardizarea ECG • implică: • pe verticală: • 1mm = 0,1mV, permiţând aprecierea amplitudinii undelor • pe orizontală: • 1mm = 0,04 secunde (la viteza de 25 mm/sec), permiţând aprecierea duratei undelor şi intervalelor

46. Unda P • reprezintă depolarizarea atrială şi este: • rotunjită, simetrică, • pozitivă în DII, DIII şi aVF şi negativă în aVR • cu durata: 0,08-0,12 sec • amplitudinea maximă în DII (0,25 mV) • defineşte RITMUL SINUSAL

47. Intervalul PR (PQ) • cuprinde depolarizarea atrială şi conducerea intraatrială şi atrioventriculară • are durata normală: 0,12-0,20 sec • se scurtează cu creşterea frecvenţei cardiace (FC) • durata sa creşte odată cu tonusul vagal

48. Complexul QRS • semnifică depolarizarea ventriculară şi este format din: • unda Q, prima undă negativă, reprezintă depolarizarea septului interventricular • unda R, prima undă pozitivă, reprezintă depolarizarea simultană a ventriculului drept şi a regiunii apicale şi centrale a ventriculului stâng • unda S, a doua undă negativă, este dată de depolarizarea regiunii posterobazale a ventriculului stâng

49. Complexul QRS • în cazul prezenţei mai multor unde pozitive, prima dintre ele se notează R, iar următoarele unde pozitive: R΄, R΄΄ etc. • dacă complexul depolarizării ventriculare este format doar dintr-o deflexiune negativă, se numeşte QS • durata: 0,08-0,10 sec

50. Complexul QRS • amplitudinea: minimum 5 mm in derivaţiile standard şi minimum 10 mm în precordiale. Sub aceste valori se consideră microvoltaj şi peste aceste valori macrovoltaj. Deflexiunile de peste 3 mm sunt notate cu litere mari (Q; R; S), iar cele sub 3 mm cu litere mici (q, r, s)